Pe aceeași temă
Initial, Victor Ponta a facut un scurt comentariu la inceputul sedintei de Guvern de vineri, insa varianta sa e diferita de cea a presei: gropile si jocurile politice sunt de vina pentru moartea agentului de la Politia Rutiera care a cazut cu motocicleta intr-o groapa din asfalt pe strada Stirbei Voda, in timp ce rula in coloana oficiala a vicepremierul Gabriel Oprea.
Avandu-l in dreapta sa chiar pe Oprea, Ponta a aratat ca: „Fiind o ancheta, vreau sa vedem cum se pot intampla asemenea lucruri, avem gropi, zone periculoase, si cred ca aici in special pe partea de administratie locala, CNADNR, sunt convins ca exista peste tot in tara capcane si doar cand se intampla o tragedie aflam.
As dori ca societatea sa nu mai foloseasca tragediile in scopuri politice. Apar aceiasi oameni politici care tipa, folosesc tragediile, arestarile sa castige capital politic. E un barbarism in politica si poate reusim sa scapam de el”, a spus seful Executivului.
Ulterior sedintei de Guvern, premierul a luat cateva intrebari de la presa, insa a refuzat in repetate randuri sa raspunda oricaror intrebari pe aceasta tema. Ponta a devenit chiar irascibil, acuzand unul dintre jurnalistii prezenti ca face ceea ce ii dicteaza seful sau.
Desi initial Politia Romana spunea ca vicepremierul Oprea venea din Baneasa in seara respectiva, acolo unde “participase la o activitate in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice”, presa a scris de la inceput ca situatia nu a stat asa. De fapt, ministrul venea de la un restaurant, acolo unde a fost sa manance.
Informatie confirmata de un martor citat sub anonimat de postul de televiziune: “In fiecare zi: de acasa la Minister, Guvern, acasa seara. Mai sunt drumuri – ca sa manance si in Baneasa. Se duce la cineva acolo. Mai nou are si procurorul general un motociclist pentru spate. Dar ala nu face asa, sta la semafor”.
Multe semne de intrebare nu au un raspuns in toata aceasta poveste. In primul rand, unde se grabea vicepremierul Oprea, dupa ce mancase “in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice”? Care erau afacerile de stat atat de presante incat sa nu poata circula dupa toate regulile de trafic rutier?
Dincolo de asta, esentiala e intrebarea cu privire la cine e responsabil pentru aprobarea coloanei oficiale, intrucat, conform legii, premierul e singurul membru al Guvernului care are drept la coloana oficiala. Pentru oricare alt ministru e nevoie de o aprobare speciala in acest sens.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti au deschis, saptamana aceasta, un dosar penal, in rem, pentru ucidere din culpa in acest caz.