Ponta, INDICATII către procurori: Nu mai vreau scene cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară

Fara Autor | 16.05.2013

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta i-a asigurat pe noii procurori de Parchete că nu au nicio datorie faţă de vreo persoană politică şi că independenţa nu le va fi afectată, adăugând însă că nu vrea să mai vadă, ca anul trecut, scene din anii 50, în care "procurori din vacanţă cercetează oameni de la ţară".

 "Este adevărat, propunerea referitoare la cele şase funcţii îmi aparţine ca ministru interimar al Justiţiei, propunerea a fost după aceea avizată de secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi numirille au fost făcute de preşedinte, însă voiam să vă spun şi direct faptul că nu aveţi nicio datorie la nimeni, nici la cel care v-a propus, nici la cel care v-a numit, nici la cei care v-au avizat", a spus Ponta procurorilor, adăugând că peste trei ani, la finalul mandatului, "foarte probabil" nici preşedintele Traian Băsescu şi nici "ministrul" care i-a propus nu vor mai ocupa actualele funcţii.

CITITI SI Coabitacul. O capitulare nedemna

Capitularea lui Traian Basescu

El a arătat că procurorii au datoria de a fi cât mai duri în aplicarea legii şi i-a asigurat că statutul procurorilor va fi modificat doar în sensul întăririi independenţei, susţinând că ideea autorităţii ministrului Justiţiei este doar o "simplă ficţiune de drept".

"Cu o singură ocazie o să mai comentez din funcţia publică activitatea Parchetului, atunci când o să cer să transmiteţi publicului rezultate, ce s-a întâmplat, e vinovat, e nevinovat x,y, important este ca activitatea să fie conform legii, dar să fie şi comunicată, pentru că altfel comunică alţii în locul dumneavoastră (...) Cred că rolul Parchetului este de a-i sanciona pe cei vinovaţi, de a aplica legea şi de a nu ne întoarce niciodată în istorie. Nu vreau să mai văd, ca anul trecut, scene din anii 50, cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară. Cred că aveţi foarte mulţi oameni care au încălcat legea şi trebuie să răspundă", a adăugat Ponta.
 

CITITI SI Cine e acum pisicul?


sursa: mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22