Ponta, la “evazioniștii” de la Realitatea: “Tragedia Colectiv a fost speculată politic”

Tudor Despina | 03.03.2016

Președintele Iohannis a speculat politic tragedia de la Colectiv, spune Victor Ponta. Toti miniștrii de Interne merg cu coloană, a mai spus fostul premier.

Pe aceeași temă

 

Declarațiile au fost făcute la Realitatea TV. Victor Ponta susține că tragedia din clubul bucureștean Colectiv a fost speculată politic. Se pare că “evazioniștii” de la Realitatea, așa cum îi numea fostul premier anul trecut, sunt buni acum pentru a-și transmite mesajele. Reamintim că în Septembrie 2015, Ponta acuza Realitatea TV de evaziune fiscală. Într-o scrisoare adresată liderilor PNL, fostul premier spunea că reprezentanți ai postului tv se laudă cu “protecția și sprijinul” liberalilor.

 

"Eu nu cunosc, în ultimii 25 de ani, în România, nicio tragedie speculată imediat și în mod direct fără niciun fel de perdea, în mod politic. Domnul Iohannis, a doua zi - dânsul nu lucrează în weekend, cred că e singurul în care a lucrat -, a spus imediat cine e de vină... a folosit moartea acelor oameni pentru un scop pe care-l știm: 'vreau să dau jos Guvernul' ”, a spus Ponta, potrivit Realitatea.net.

 

Fostul premier a spus că se afla în avion în seara când a avut loc incendiul din Colectiv. ”Mă întreb de ce n-au ieșit din nou” după scandalul bebelușilor din Argeș, a mai spus Ponta, referindu-se la persoanele care au ieșit în stradă după tragedia de la Colectiv. ”Poate că jumătate din ei erau la serviciu în seara aceea”, a adăugat fostul prim-ministru. 

 

În ce privește scandalul coloanelor oficiale ale fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, Ponta a spus că toti șefii de la Interne mergeau cu coloană.

 

”Toți miniștrii de Interne au mers cu girofarul. Eu am mers în străinătate și am văzut miniștri de Interne mergând așa”, a declarat fostul premier care, însă, nu a discutat mai mult cazul Oprea. “Nu am voie să comentez dosare pe rol, că mă ceartă CSM-ul”. 

 

El a vorbit și despre scandal plagiatului. ”Ditamai UNIBUC are 150 de ani. A facut o singura data o comisie. Pentru mine. M-am tot intrebat de ce se mai agita pentru mine. De ce dau lege pentru mine... mi-am adus aminte ca in acea perioada au fost mai multi cercetati, nu doar eu.. probabil ca nu am fost eu tinta, poate ca mai sunt cativa care sunt acum in functii” este de părere Victor Ponta. 

 

  • O răfuială politică, așa descria în 1 Martie Victor Ponta tot scandalul plagiatului său. El acuza, într-o postare pe Facebook, mentalități comuniste din anii ’50 din partea unor “securiști” puși de fostul președinte Băsescu.

 

Mesajul fostului premier:

 

În anii '50 comuniștii veniți la conducerea Universității din București dădeau afară oamenii pe criterii strict politice!

 

În 2011 câțiva securiști au fost impuși de Băsescu la conducerea Universității și de atunci fac același lucru - decizii pe criterii strict politice! (de 4 ani se ocupă DOAR de teza mea începută în 1999 și finalizata în 2003, cu un subiect "Curtea Penala Internațională" pe care DOAR eu l-am tratat în acei ani. Au făcut o Comisie DOAR pentru mine și cer retragerea unui titlu obținut legal DOAR pentru mine)

 

Nu mă consolează faptul că voi câștiga iar în justiție (așa cum am mai câștigat deja până acum)! Regret că România are în 2016 metode și mentalități tipice anilor '50, că instituții fundamentale sunt conduse de oameni "dirijați" de propriile lor slăbiciuni și "schelete din dulap". Și regret că numele Universității este murdărit tocmai de cei care ar trebui să îl apere.

 

Dar sunt bucuros că Facultatea de Drept a refuzat să fie implicată în această răfuială politică! Și în anii '50 și în 2016 ticăloșia are și oameni care nu se lasă speriați!”, scria Ponta, după ce Universitatea din București a încercat pentru a treia oară să ii retraga titlul de doctor în drept pe care Ponta l-a obținut. Acțiunea UB a fost confirmată de președintele Comisiei de Etică din Universitate, prof. univ. Marian Popescu.

 

În iunie 2012, Premierul Ponta a fost acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat susţinută la Universitatea Bucureşti, în 2003, sub îndrumarea științifică a premierului Adrian Năstase. După mai multe manipulări marca Ponta, acuze la adresa lui Traian Băsescu şi discuţii sofisticate despre aşa-zisa introducere a ghilimelelor în 2003, CNATDCU, Comisia de Etică a Universității din București şi o comisie formată din trei profesori de drept de la Universităţile din Sorbona, Strasbourg și București au decis ca lucrarea ar fi plagiată, în timp ce Consiliul Național de Etică, aflat în subordinea ministerului Educaţiei, a decis că nu este plagiată.

 

Liviu Pop, ministrul interimar al Educaţiei, a reorganizat CNATDCU tocmai în zilele în care trebuia să delibereze în privinţa plagiatului lui Ponta, numărul membrilor acestui Consiliu ajungând, din raţiuni de majoritate, de la 20 de membri cât avea iniţial, la 45 de membri. În cele din urmă, ministerul a luat în considerare doar verdictul de neplagiat dat de CNE.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22