Pe aceeași temă
Victor Ponta afirmă că stipularea căsătoriei în noua Constituţie este o greşeală, susţinând că reglementarea acesteia în cadrul Codului Civil este suficientă. "Ce sens are? Umblăm la drepturi ca să punem îngrădiri?", a întrebat retoric premierul, într-o întervenţie telefonică la România TV.
Cred că e suficient ca căsătoria să fie în Codul Civil. Nu e normal să fie în Constituţie. Ce sens are? Umblăm la drepturi ca să punem îngrădiri? Avem în Codul Civil. Dacă peste o sută de ani Legislativul va avea altă opinie, atunci se schimbă legea", a declarat, miercuri seara, Victor Ponta.
Crin Antonescu a declarat, miercuri, că prevederea votată de Comisia de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria bărbat-femeie nu limitează drepturile cetăţenilor, indiferent de orientarea lor sexuală, şi nu echivalează cu homofobia.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, miercuri, un amendament prin care redefineşte familia ca fiind "o căsătorie liber consimţită între un bărbat şi o femeie". În amendamentul adoptat de Comisie, sintagma "între un bărbat şi o femeie" înlocuieşte cuvântul "soţi", prezent în textul actual al Legii fundamentale.
Cernea: Romania va fi tara homofoba.
Deputatul independent Remus Cernea a declarat, miercuri, ca Romania va fi pusa pe lista tarilor homofobe daca amendamentul adoptat de Comisia de revizuire a Constitutiei care defineste casatoria ca relatie dintre un barbat si femeie va fi validat de plen si de referendum.
"Intrebarea care se pune e de ce facem o noua Constitutie - pentru a avea mai multa democratie in Romania sau mai putina democratie? Decizia de azi a Comisiei reflecta acest lucru, din pacate, ca se doreste mai putina democratie in Romania, mai putine drepturi si libertati individuale", a spus Cernea.
El a aratat ca spera ca amendamentul adoptat miercuri, care defineste casatoria ca relatie intre un barbat si o femeie sa fie invalidat de plen.
"Daca decizia va fi confirmata de plen, Romania va fi pusa pe lista tarilor homofobe. Este absurd si nu s-a invocat niciun argument azi in discutii in favoarea unui astfel de amendament care defineste prin Constitutie - absurd - casatoria drept relatia dintre un barbat si o femeie", a mai spus Cernea.
El a aratat ca adoptarea acestui amendament este un mare pas inapoi pentru democratie si care nu reflecta decat atitudinea nedemocratica si prejudecatile care vor pune Romania intr-o lumina extrem de nefavorabila pe plan european.
sursa: rtv.net