Ponta nu susține guvernul Orban ci anticipatele, adică menținerea guvernului Dăncilă până în mai

Dora Vulcan | 17.10.2019

Victor Ponta a spus joi, după întâlnirea cu liderii PNL că partidul pe care-l conduce nu va vota, prin cei 32 de parlamentari ai săi, guvernul condus de Ludovic Orban.

SHARE 1

Pe aceeași temă

El a spus că va mai avea o întâlnire cu liderii PNL săptămâna viitoare.

Ponta spune că prioritatea sa din acest moment este reconstruirea stângii și că, normal ar fi ca PNL să se înțeleagă mai întâi cu partidele de dreapta și abia apoi cu Pro România, dacă mai e nevoie și de voturile partidului său.

„Discuțiile nu puteau să avenseze să spunem că votăm guvernul, pentru că noi avem obiectivul de a reconstrui stânga în România (...). N-am pus nicio condiție, n-am cerut niciun minister, nu mi s-a oferit niciun minister. Dacă voiam ministere, luam de la Dăncilă”, a spus Ponta.

El a spus că susține organizarea de alegeri anticipate, care nu pot fi organizate însă mai devreme de luna mai a anunlui viitor, ceea ce presupune, implicit, menținerea guvernului interimar Dăncilă.

Echipa de negociatori a PNL, formată din premierul desemnat, Ludovic Orban, și liderii celor două grupuri parlamentare din Senat și Camera Deputaților, Florin Cîțu și Raluca Turcan, are joi negocieri cu Pro România, UDMR și ALDE.

Până acum, liberalii au avut discuții cu minoritățile naționale și cu PMP, formațiuni care și-au anunțat sprijinul pentru guvern.

Comentarii 1

Rahan5 - 10-17-2019

Ponta Bate Campii !!. Dancila nu e obligatoriu nevoie sa fie Interimar pana in Mai. Se poate vota un Premier Tehnocrat, dupa care se poate face din nou o Motiune de Cenzura si acest nou Premier Tehnocrat va fi Interimar pana in primavara. Dar Victor Ponta (care a fost prins cu Plagiat de Doctorat) stie ca mai are o scurta Cariera Politca si a batut probabil palma cu KGB-ul pentru 100.000 Eu pe saptamna sa o sustina pe Dancila interimar pana in Mai. Adica Ponta poate sa incaseze pe octombrie, noiembrie si decembrie cam 1 mil. Eu + inca 1,8 mil. in 2020 pana in mai. Deci sa zicem 2,5 mil. Eu in total. Bani frumosi, fara munca, in stil Ponta. Poate nici nu se prind romanii ce face Ponta si ramane in Politica !

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22