Pe aceeași temă
Ponta a precizat că PSD nu a împiedicat cu nimic dezbaterea şi apariţia modificărilor la Legea ANI. El a arătat, însă, că, indiferent de "comandamentele politice" care vin de la Cotroceni sau din alte părţi, nu se poate trece totuşi peste anumite reguli procedurale şi constituţionale.
Liderul PSD a subliniat că în Monitorul Oficial nu a fost publicată încă motivarea Curţii Constituţionale referitoare la Legea ANI, astfel încât parlamentarii sunt în situaţia de a modifica ceva ce nu există din punct de vedere juridic.Ponta a omis insa sa spuna ca motivatia Curtii Constitutionale se gaseste pe site-ul Curtii.
Ponta a mai spus că Ministerul Justiţiei pregătea deja circa 200 de modificări la legea iniţială, ceea ce dovedeşte că graba prin care legea a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului nu a însemnat şi un rezultat bun.
În opinia lui Ponta, răspunerea pentru neconstituţionalitatea textelor de lege trebuie să revină Guvernului şi Ministerului Justiţiei. Legea a trecut la Camera Deputatilor de abia la al doilea vot, dupa ce la primul a fost respinsa.
Comentarii 1
george - 04-29-2010
are toate motivele sa se abtina si la legea lustratiei..din pacate 20 de ani au trecut degeaba..succesiv s-au ratat starturi pentru normalitate, tot comunistii nomenclaturisti tin mana pe butoanele tarii. Daca Ponta si gasca PSD se abtine, eu nu ma voi abtine de la vot in 2012!
Răspunde