Ponta pune condiții pentru a susține și chiar intermedia în PSD susținerea moțiunii de cenzură

Dora Vulcan | 25.06.2018

Fostul premier Victor Ponta, liderul partidului ProRomânia, spune că el și colegii săi din Parlament vor vota moțiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Dăncilă dar în condiții care ar face realistă o negociere pe care personal o poate intermedia nu doar cu parlamentarii partidului său ci și cu unii parlamentari din PSD.

Pe aceeași temă

 

 

„Dacă PNL nu mai insistă cu Orban premier și acceptă ideea ca Guvernul Dăncilă să fie înlocuit cu un nou guvern condus de un premier și cu miniștri care să fie din/agreați de o parte a PSD și ALDE - atunci am șanse mult mai mari să-i conving și pe parlamentarii ProRomânia dar și pe alți parlamentari PSD să voteze moțiunea și să participe la un proiect serios pentru perioada Președinției UE”, a spus Victor Ponta, pentru Digi24.

 

 

Moţiunea de cenzură a opoziției împotriva cabinetului Dăncilă, citită în plenul Parlamentului

 

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP împotriva guvernului Dăncilă va fi citită astăzi în parlament, urmând ca miercuri să fie dezbătută şi votată.

 

PNL, USR şi PMP au depus, miercurea trecută, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "Demiterea guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!"  În textul moţiunii, liberalii reproşează Guvernului creşterea indicelui ROBOR, creşterea inflaţiei, modificările aduse Codului fiscal, dar şi amânările pentru recepţia autostrăzilor Lugoj - Deva şi Sebeş - Turda.

 

 

Ce spun liberalii

 

PNL critica Exectivul pentru rata record a inflatiei, de 5,4%, cresterea ROBOR si tentativa de subordonare politica a magistratilor.

 

"Indicatorii statistici din acest an spun aproape totul despre incompetenta vadita a acestui guvern! Guvernul Dancila poate fi numit, pe buna dreptate, guvernul scumpirilor! Inflatia, adica ritmul de crestere a preturilor de consum, a ajuns la 5,4%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. (...) ROBOR, indicatorul de referinta pentru dobanzile la creditele bancare, a ajuns la aproape 3%, adica la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, determinand cresteri importante ale ratelor bancare pentru tinerii care au credite. In unele cazuri ratele au ajuns sa fie mai mari si cu cateva sute de lei lunar", spune textul motiunii de cenzura a PNL.

 

"In plina crestere economica, cu o guvernare PSD-ALDE, Romania traieste ca "saracul satului, cu datoria scrisa pe caiet". Din anul 2012 si pana astazi, datoria publica a statului roman a crescut cu 100 de miliarde de lei! Numai de la ultimele alegeri din anul 2016, ati indatorat Romania cu peste 24 de miliarde. De asemenea, nu spuneti nicio vorba despre cat scot romanii din buzunar pentru a plati dobanzi pentru datoria publica! Anul trecut s-au platit dobanzi de 9,8 miliarde lei, iar anul acesta sunt programate dobanzi de peste 11,3 miliarde lei. Nu va intrebam ceea ce s-ar fi putut construi cu acesti bani, pentru ca PSD nu a construit nimic in Romania! Nici nu stie si nici nu poate sa construiasca autostrazi, scoli si spitale", se mai spune în textul moțiunii. 

 

"Guvernul condus de dumneavoastra a pus sub semnul intrebarii functionarea unor institutii fundamentale intr-un stat de drept. Mai intai ati incercat sa discreditati functionarea independenta a acestora, iar apoi ati depus toate eforturile pentru a le subordona direct partidelor de guvernare si forurilor de conducere ale acestora! Desi nu ati suflat un cuvant, nici in campania electorala si nici in programele de guvernare, obiectele principale care va calauzesc la guvernare sunt: amputarea legilor din domeniul justitiei si reintoarcerea in epoca subordonarii politice a magistratilor. Din pacate, interesele reale ale romanilor au trecut in plan secundar", mai arată documentul. .

 

"Este bine ca PSD a recunoscut, prin vocea unui fost ministru al educatiei, acum cateva saptamani, ca: "Statul, noi, am preferat sa blocam anumite reforme pentru ca ne era mai comod". Odata ce ati recunoscut ca exista problema, nu ati facut, insa, nimic sa o indreptati! In Programul de Guvernare nu ati scris ca veti "bloca reformele pentru ca va este mai comod asa"! Din pacate nu v-ati limitat la a "bloca" ci ati pus in practica si verbul "a strica". Cand vine vorba despre educatie, nu vorbim despre cifre goale, ci despre destinele a milioane de tineri si despre viitorul nostru ca popor. Stiti ca din cei 270.000 de elevi inscrisi in clasa I in perioada 2003-2004, peste 65% nu au o diploma de Bacalaureat. Mai grav este ca aproximativ 20% din intreaga cohorta nu au absolvit nici macar ciclul gimnazial. La facultate au ajuns cu mult sub 30%, iar din acestia, statistica ne spune ca vor termina mai putin de jumatate", se mai spune în moțiunea de cenzură. 

 

"Majorarile salariale pentru unii medici, nu pentru toti, nu rezolva in niciun fel boala cronica in care se zbate sistemul public de sanatate! De ce nu le spuneti romanilor faptul ca majorarile de salarii s-au facut, in cea mai mare parte, pe seama bugetelor spitalelor, lasandu-le fara resurse minimale de functionare? De ce nu spuneti ca reforma salariala din sanatate a condus la scaderi de lefuri pentru personalul auxiliar de specialitate si la discriminari intre profesionisti cu pregatire similara, cum ar fi farmacistii, biologii sau chimistii. Ati promis medicamente mai ieftine, iar din cauza nepriceperii Guvernului, sute de medicamente nu vor mai fi deloc la dispozitia pacientilor. Stim! Veti analiza si veti evalua. Toate sunt la timpul viitor, poate dupa 2020! Pacientii continua sa moara cu zile, stocurile de vaccinuri sunt in continuare insuficiente, iar dotarile din majoritatea unitatilor sanitare pun medicii in imposibilitatea de a-si face meseria", arată sursa citată.

 

 

 

Context

 

 

Opoziția a depus moțiunea de cenzură: Demiterea guvernului Dăncilă, urgenţă naţională!

 

PNL, USR şi PMP au depus, miercurea trecută, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "Demiterea guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!".

 

 

 Moţiunea de cenzură este semnată de 152 de parlamentari.

 

 În textul moţiunii, liberalii reproşează Guvernului creşterea indicelui ROBOR, creşterea inflaţiei, modificările aduse Codului fiscal, dar şi amânările pentru recepţia autostrăzilor Lugoj - Deva şi Sebeş - Turda.

 

„Am ajuns astăzi să dezbatem o moţiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă ameninţă, prin miniştri săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanţie că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajaţi fără banii de pensie! Am ajuns cu toţii să ne ruşinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul ţării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplineşte decât formal această funcţie, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea”, afirmă PNL, conform unui draft al moţiunii de cenzură, citat de Digi 24. 

 

De asemenea, liberalii mai susţin în textul moţiunii că „justiţia şi instituţiile statului au ajuns doar nişte unelte politice pentru Guvernul-marionetă controlat de Liviu Dragnea”.

 

"A fost depusă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dragnea-Dăncilă intitulată "Demiterea guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!". Acest Guvern ruşinos este un dezastru pentru România şi ar trebui să plece acasă cât mai repede. (...) Doamna Dăncilă nu poate să ofere altceva în calitate de prim-ministru decât să execute ordinele domnului Liviu Dragnea. Odată îndepărtată din fruntea Guvernului doamna Dăncilă, tot arsenalul de putere construit în mod bolnăvicios de către domnul Dragnea prin conectarea la banii publici se va destrăma şi vom putea da României un Guvern care să guverneze în interes public şi nu în interesul unor infractori", a declarat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, citată de Agerpres.

 

Ea a spus că, din punct de vedere economic, Guvernul a bulversat mediul de afaceri. Potrivit Ralucăi Turcan, 1,9 milioane de angajaţi în sectorul privat au salarii mai mici, iar 7 milioane de români sunt pe punctul de a-şi pierde pensiile.

 

În ceea ce priveşte administraţia publică, Turcan a susţinut că Executivul a lăsat primăriile fără fonduri de dezvoltare şi bani de investiţii şi le-a creat obligaţii suplimentare.

 

Turcan spune că guvernul actual nu a construit nicio şcoală şi nu are niciun program integrator pentru scăderea abandonului şcolar şi pentru creşterea incluziunii şcolare.

 

"În Sănătate, acest Guvern a reuşit să spulbere echipele medicale, a reuşit să perpetueze criza de medicamente şi de consumabile, a blocat inexplicabil medicii de familie şi, nu în ultimul rând, acest Guvern şi-a arătat hotărârea de a guverna pentru infractori", a spus prim-vicepreşedintele PNL.

 

Raluca Turcan şi-a exprimat speranţa că şi alţi parlamentari vor vota această moţiune de cenzură.

 

"Lucrurile sunt în evoluţie, continuăm negocierile şi rezultatul acestor negocieri se va vedea la momentul votului", a spus ea, precizând că s-au purtat discuţii cu toţi parlamentarii, însă nu a dorit să dea detalii.

 

La rândul său, preşedintele USR, Dan Barna, a criticat Executivul condus de Viorica Dăncilă.

 

"România are în momentul de faţă cel mai prost Guvern după anii '90. (...) Este un Guvern care nu doar că ne face de ruşine ca şi stat, dar este un Guvern care scufundă România. (...) Este un Guvern cu care avem şanse foarte mari să ieşim din Europa chiar înainte de a prelua Preşedinţia Consiliului UE şi din această perspectivă un Guvern care a distrus Justiţia, care a prăbuşit economia şi care arată că România a devenit în mod oficial, prin politica penală asumată, un stat al infractorilor. Este un Guvern care ar trebui să plece de la conducerea acestui stat", a spus Barna, susţinând că mulţi social-democraţi vorbesc cu jenă despre miniştrii actualului Cabinet.

 

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, i-a invitat pe social-democraţi să voteze această moţiune de cenzură.

 

"Această moţiune de cenzură oferă o ocazie unică. Cei din PSD sunt obişnuiţi din şase în şase luni să voteze o moţiune de cenzură. Iată le oferim ocazia PSD-iştilor să se răcorească", a spus Tomac.

 

El a susţinut că există parlamentari ai majorităţii care vor vota pentru moţiunea de cenzură.

 

"Sunt convins că parlamentarii din UDMR care mi-au confirmat mie că nu sunt de acord cu linia politică a Guvernului actual vor vota", a indicat Tomac.

 

Liderul senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu, a spus că Siminica Mirea, care nu a semnat moţiunea de cenzură, va vota pentru, deoarece există garanţia că orice membru al partidului va susţine acest demers.

 

Înainte de depunerea moţiunii de cenzură, câteva persoane au protestat împotriva Guvernului pe holurile Palatului Parlamentului, iar Raluca Turcan a purtat o discuţie cu acestea rugându-le să facă linişte pentru a putea face declaraţii presei.

 

Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată trebuie să întrunească 233 de voturi favorabile.

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22