Ponta racoleaza nume mari din PSD. Vrea sa faca jocurile la motiunea de cenzura a opozitiei

Redactia | 25.05.2018

Dragnea a vorbit despre doi „șobolani” care vor să distrugă PSD. Este vorba de Victor Ponta și probabil Mihai Tudose care racolează parlamentari PSD. Surse parlamentare vorbesc de nume grele în partid, ca Ecaterina Andronescu și Mihai Tudose, care sunt gata să treacă în barca lui Ponta.

Pe aceeași temă

 

 

 

Fostul premier Victor Ponta desfășoară o adevărată campanie de racolări de parlamentari, PSD-ul fiind principalul partid vizat. În mai puțin de o săptămână patru deputați au părăsit barca PSD-ului pentru a se alătura nou înființatului Pro România al lui Ponta, plus încă unul de la PMP. Surse politice citate de Adevărul, spun că liderii PSD se așteaptă să mai piardă încă 15 parlamentari, nemulțumiți de modul în care Dragnea conduce partidul.


„Moţiunea de cenzură anunţată de PNL, suprapusă cu ofensiva declanşată de Ponta, a agitat apele în PSD. „Ponta negociază de ceva vreme cu mai mulţi parlamentari de la noi, dar avea problema dosarului. Acum, că a fost achitat, chiar şi în primă instanţă, s-a descătuşat. Ne aşteptăm să pierdem cam 20 de oameni, căci Ponta are încă priză în partid. Ştim că negociază şi cu nume importante din PSD“, a declarat pentru Adevărul“ unul dintre vicepreşedinţii PSD.

 

Sursele citate de Adevărul spun că „Ponta este foarte aproape de a-i „transfera“ pe Mihai Tudose şi pe Ecaterina Andronescu, doi dintre oamenii cu greutate în PSD, trecerea celor doi la Pro România fiind văzută ca un impuls şi pentru social-democraţii încă nehotărâţi. 

 

Stiripesurse.ro spune la rândul lui că „cel puțin alți 17 parlamentari din PSD ar urma în perioada imediat următoare să își anunțe plecarea spre PRO România - ar fi vorba de 6 senatori și 11 deputați”, citând tot surse parlamentare ale PSD.


De altfel Victor Ponta nu ascunde faptul că dorește să racoleze cât mai mulți parlamentari ai puterii pentru a putea face să treacă o moțiune de cenzură:
"Având un aşa cârmaci, care va scufunda PSD-ul ca Titanicul, noi am făcut o barcă, ce se numeşte Pro România.(...) Ne permitem să fim selectivi. Nu vreau baroni, m-a durut destul de tare când a ieşit Iohannis cu lista în 2014 şi eu trebuia să îi apăr, deşi eram de acord cu Iohannis", a declarat, miercuri, Victor Ponta, într-o conferință de presă la Constanța.


E de așteptat ca situația să se complice odată cu apropierea deciziei CCR în Cazul revocării procurorului-șef al DNA, decizia ÎCCJ în cazul angajărilor fictive de la CJ Teleorman, a tensiunilor tot mai mari cu Palatul Cotroceni, evoluția imprevizibilă a plângerii lui Ludovic Orban cu privire la premier și șeful PSD și evident a scurgerilor spre PRO România.


Liderul PSD Liviu Dragnea, a reactionat rapid și a declanşat un atac extrem de violent la adresa „binomului“ Victor Ponta-Mihai Tudose, pe care, fără să-i numească, i-a catalogat drept „şobolani“. „Este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură“, a spus Liviu Dragnea la Antena 3. 


Va trăda și Tăriceanu?

O altă temere a liderului PSD este relaţia foarte bună dintre Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu. „Dragnea ştie că Ponta şi Tăriceanu vorbesc des, îşi dau mesaje. Şi, de asemenea, ştie că Tăriceanu s-ar putea suci oricând, mai ales că a scăpat şi el de dosar şi se visează candidat la alegerile prezidenţiale“, susţine unul dintre vicepreşedinţii social-democraţi. 

 

În condiţiile în care Ponta a anunţat că nu va intra în cursa pentru prezidenţiale, Tăriceanu ar putea fi candidatul ALDE susţinut de Pro România. Până să se desprindă Tăriceanu de Dragnea, Ponta este foarte aproape să ia câţiva oameni şi de la ALDE, în condiţiile în care Daniel Constantin are încă legături puternice în fostul său partid, din care a fost izgonit de Tăriceanu. De altfel, multe dintre organizaţiile Pro România din teritoriu vor fi clădite pe vechea structură a PC, fostul partid condus de Daniel Constantin, care apoi a fuzionat cu Tăriceanu. 

 

Pro România ar putea beneficia şi de structurile defunctei UNPR, în baza relaţiei de familie pe care Ponta o are cu Gabriel Oprea. Potrivit unor surse politice, cei patru parlamentari PMP proveniţi din vechiul UNPR vor trece şi ei la Pro România. De altfel, preşdintele PMP Traian Băsescu a denunţat deja fuziunea dintre PMP şi UNPR, simţind că partidul se destramă. 

 

Mircea Titus Dobre, fost ministru al Turismului în Guvernul Tudose, care i-a ţinut partea fostului premier în disputa cu Liviu Dragnea, susţine că a plecat din PSD din cauza liderului. „Poate că o să spună colegii că sunt traseist politic, dar nu este aşa. Plec dupa 19 ani din partid. Un singur om a confiscat parlamentul şi guvernul. Nu o să vorbesc niciodată urât de PSD-iştii adevăraţi. La ora actuală nu mai vorbim de PSD, partidul a fost confiscat. Victor Ponta îmi permite să vorbesc, până acum nu mi se permitea“, a motivat Titus Dobre.

 

La rândul său, deputata Gabriela Podaşcă şi-a motivat astfel trecerea de la PSD la Pro România: „Pentru că în PSD s-a instalat tăcerea de foarte mult timp, nimeni nu mai vorbeşte de frică, nimeni nu se mai consultă cu nimeni. Şi foarte sincer, şi dacă ar vorbi, tot nu s-ar schimba nimic pentru că deciziile sunt luate de un singur om“. Este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului (Victor Ponta şi Mihai Tudose – n.r). Liviu Dragnea, preşedinte PSD Ca şi la Băsescu, jignirile lui Dragnea arată un singur lucru: frica. Frica de oameni şi frica de închisoare! Aşa că e semn bun! Victor Ponta, fost preşedinte PSD.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22