Pe aceeași temă
Victor Ponta i-a trimis președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care-l anunță că este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile de prim-ministru, motiv pentru care-i propune șefului statului să-l numească pe Gabriel Oprea premier interimar, începând cu data de 22 iunie. Potrivit unui mesaj postat duminică pe Facebook de către premier, acesta își va realua “activitatea normală” în “maximum 28 zile”.
Solicitarea nu menționează perioada în care Ponta va fi indisponibil, ci doar data la care începe interimatul - 22 iunie, și este făcută în baza articolului 107 din Constituție.
Articolul menționat nu prevede însă că premierul este cel care propune interimaul în astfel de cazuri, ci spune că “preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar”.
Premierul propune doar interimarii pentru miniștri.
ARTICOLUL 107
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Când se va întoarce Ponta la muncă
Adresa îi va fi trimisă lui Iohannis luni dimineață, dar are număr de înregistrare de vineri, 19 iunie, și a fost postată de premier pe contul său de Facebook, într-un mesaj care oferă câteva informații despre starea sa de sănătate.
Până acum, nu există nicio informare oficială, din partea Guvernului, a spitalului unde a fost operat ș.a.m.d. în care să se spună diagnosticul și ce intervenție a suferit, în condițiile în care Ponta lipsește din țară de 10 zile.
În mesajul de pe Facebook, premierul spune că va fi externat, dar trebuie să mai stea în Turcia. Potrivit postării, este vorba de șapte zile în care trebuie să parcurgă “procedurile pentru control, schimbare pansamente si supraveghere”.
Urmează două săptămâni de fizioterapie și tratament de recuperare, dar nu se poate deduce din mesaj dacă aceasta se va efectua tot la Istanbul, sau în România.
Cu totul, estimează premierul, pentru internauți, va dura maximum 28 de zile până la realuarea activității normale.
Vă prezentăm integral mesajul lui Ponta:
“Azi medicii au decis ca pot fi externat / urmeaza ca in urmatoarele 7 zile sa parcurg zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente si supraveghere.
Ulterior acestor proceduri va trebui ca doua saptamani sa fac fizioterapie si tratamente de recuperare inainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fara sprijinul unor mijloce medicale permanente / in maximum 28 zile imi pot relua activitatea normala, urmand sa continui recuperarea timp de 6 luni.
Maine dimineata voi trimite Presedintelui Romaniei solicitarea ca, in baza art. 107 din Constitututie, sa-l desemneze pe Vicepremierul Gabriel Oprea sa exercite toate atributiile functiei de Prim Ministru (inclusiv conducerea sedintelor de Guvern) in aceasta perioada (atasez adresa).
Multumesc inca o data medicilor de aici si doctorului Ionut Codorean pentru atentia si profesionalismul lor.”
De cât timp lipsește premierul
Ponta a plecat din țară vineri, pe 12 iunie, imediat după respingerea votului pe moțiunea de cenzură a PNL, pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene, de la Baku, Azerbaidjan, un eveniment boicotat de liderii europeni. A stat în tribuna oficială în spatele lui Vladimir Putin și alături de lideri euro-asiatici nefrecventabili.
De la Baku, premierul a plecat la Istanbul, unde s-a operat la genunchiul stâng, acceidentat la un meci de baschet.
Intervenția a fost făcută în clinica Mediapol, care-I aparține lui Fahretin Hogea, fost coleg de bancă și susținător al președintelui Recep Erdogan și unde, potrivit presei din Turcia, soţia șefului statului este acţionar majoritar.
În total, Ponta a lipsit din țară 10 zile, dar și-a delegat atribuțiile doar pentru patru zile, perioada 16 - 19 iunie, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.
Plecarea lui Victor Ponta la Baku a ajuns pe surse la Cotroceni. Iohannis: Am aflat dupa ce a plecat
Plecare din țară a survenit după o săptămână agitată pentru el, în care Parlamentul a discutat nu doar moțiunea de cenzură, ci și cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale a premierului pentru conflict de interese, în dosarul lui Dan Șova.
Marți, 9 iunie, Camera Deputatilor au refuzat ridicarea imunității lui Ponta, cu un scor de 231 voturi pentru respingerea cererii DNA și 120 voturi impotriva respingerii.
Premierul Ponta, urmarit penal de DNA
Victor Ponta, premierul Romaniei, este urmarit penal de DNA in dosarul fostului ministru al Transporturilor, Dan Sova, legat de incheierea unor contracte de asistenta juridica cu companiile energetice Turceni și Rovinari. DNA a anuntat intr-un comunicat ca premierul este urmarit penal pentru savarsirea infractiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată si spălare de bani. Ponta este de asemenea acuzat de conflict de interese, din cauza numirii lui Dan Sova in functia de ministru.
Procurorii DNA arata, in primul cap de acuzare, ca avocatul Victor Ponta ar fi emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei, in urma incheierii unei convenții de conlucrare profesională între SCA „Șova și Asociații” și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, acestea fiind decontate de societatea lui Sova. Procurorii arata insa ca sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, deoarece Ponta nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Ponta i-a cerut lui Sova să întocmească rapoarte de activitate juridică pentru activitatea pretins a fi prestată de el întocmindu-se astfel, în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008. Ponta a folosit o parte din sumele obținute pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București si a mai beneficiat de dreptul de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10 achitat partial de societatea lui Sova.
In al doilea cap de acuzare procurorii DNA arata ca premierul Victor Ponta l-a desemnat pe Dan Șova, în luna august 2012, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcția de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor și în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condițiile în care Ponta a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism.
Presedintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului sa demisioneze, insa Ponta a refuzat sa faca acest lucru. Victor Ponta a declarat, acum cateva zile, in urma sedintei cu ceilalti lideri ai coaliţiei aflate la guvernare, Gabriel Oprea şi Călin Popescu Tăriceanu, ca nu va demisiona din functia de prim-ministru. Victor Ponta a spus ca justitia nu se face in functie de evenimente politice si a subliniat faptul ca urmarirea sa penala are legatura cu cazul Rarinca, cu votul din cazul Sova si cu unele declaratii ale sale ca premier.