Ponta: Recensământul arata că la referendumul pentru demiterea lui Băsescu a fost cvorum peste 50%. Basescu: Ponta, acelaşi om lipsit de responsabilitate

Fara Autor | 04.07.2013

Pe aceeași temă

Datele recensământului relevă că la referendumul din iulie anul trecut, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a fost atins cvorumul de participare de peste 50%, a declarat premierul Ponta, cerând miniştrilor de Interne şi Administraţie să adapteze întreaga legislaţie la această realitate. Preşedintele Traian Băsescu a precizat că premierul arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ceea ce spune.

 "Am văzut şi eu datele finale ale recensământului, mai bine mai târziu decât niciodată. Am fost peste 50% în 29 iulie care am dat «lovitura de stat», cum ar spune unii rămaşi în urmă, dar nu ne mai foloseşte prea mult acum", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

Cifrele recensamintului il CONTRAZIC insa:

16.269.839 de persoane au vârste de cel puţin 18 ani, au spus reprezentanţii INS, la întrebările jurnaliştilor, precizând că aceasta nu este populaţia cu drept de vot din România.

Pentru a estima numărul alegătorilor trebuie adăugați aici și cei aflați în străinătate, care, oricât de lungă ar fi perioada de când au părăsit țara, nu-și pierd nici cetățenia, și nici toate drepturile care decurg de aici – inclusiv cel de a alege și de a fi ales.

INS a estimat numărul celor aflați în străinătate la 727,5 mii cetățeni români. Institutul de statistică a recunoscut însă că, de fapt, este vorba de mult mai multe persoane.

Sub-înregistrarea semnificativă” a fost cauzată de faptul că, la momentul critic al recensamantului, mare parte dintre aceste persoane erau plecate cu întreaga familie în străinătate și nici nu au existat alte persoane (în țară) care să declare informațiile solicitate despre aceștia, au arătat oficialii INS.

În consecință, considerând că majoritatea celor aflați peste hotare sunt adulți, cu drept de vot, și sub-evaluînd numărul acestora, ar trebui adăugat cel puțin un milion de persoane cu drept de vot la cei 16,27 milioane care locuiesc în țară.

Asadar, chiar si adaugind doar 727,5 la 16.269.839, tot ar iesi peste16,86, numarul celor scosi de USL la referendumul din vara.


Băsescu: Ponta, acelaşi om lipsit de responsabilitate dacă a afirmat că a fost întrunit cvorumul

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, joi, răspunzând unei întrebări, că premierul Victor Ponta arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ceea ce spune dacă a afirmat, în urma analizării datelor INS, că la referendum s-ar fi întrunit cvorumul pentru demiterea sa.

Un număr de 16.269.839 de persoane din populaţia stabilă a României au 18 ani şi peste, această cifră nefiind însă şi cea a populaţiei cu drept de vot, care nu a fost dată joi, la anunţarea rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011.

Populaţia stabilă a României la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane, faţă de recensământul anterior, din 2002, conform rezultatelor definitive privind populaţia ale Recensământului 2011.

Populaţia stabilă evaluată în cadrul Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011 cuprinde persoanele care au reşedinţă pe teritoriul ţării pe o perioadă de minim 12 luni, indiferent de cetăţenie.


sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22