Pe aceeași temă
Ponta mentioneaza lunga perioada de timp care a trecut de la finalizarea lucrarii sale, in 2003, si momentul in care a fost acuzat de plagiat, in 2012. Perioada de timp care a trecut intre cele doua episoade nu are desigur nicio relevanta in judecarea lucrarii sale de doctorat.
"În 2012, când Regimul Băsescu începea să se zdruncine puternic sub presiunea oamenilor, un grup de politruci slugarnici a inventat această poveste despre teza de doctorat pe care am început-o în 1999 (finalizată în 2003)!
În 2016, când Regimul Iohannis se clatină serios și e din ce în ce mai detestat, aceiași politruci slugarnici (trecuți rapid din barca lui Băsescu în barca lui Iohannis) fac la fel!
Pun pariu că și în 2024 ăștia o să se lupte tot cu teza mea din 1999!
Dacă atunci m-a afectat personal acea campanie nedreaptă și murdară, azi doar mă amuză! Și azi știu mai bine decât atunci că aceste "tiribombe" nu acoperă niciodată incompetenta și răul făcut oamenilor obișnuiți!
Să fim sănătoși și să avem grijă de România (noi, că pe ei nu îi interesează)!", a transmis fostul premier.
Ministerul Educatiei a anuntat luni ca a demarat analiza tezelor de doctorat in cazul carora exista suspiciuni de plagiat. Sunt vizate tezele lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Petre Toba si altii. In maximum 45 de zile, ei ar putea ramane fara titlul de doctor, anunta luni ministerul prin purtatorul sau de cuvânt.
Intregul demers a fost initiat pe 12 martie de Cristian Dogaru, conferentiar la University Campus Suffolk din Anglia, care a trimis o sesizare Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) - for abilitat prin ordonanta promovata in martie de Guvernul Ciolos sa se pronunte pe sesizarile de plagiat - cu privire la mai multe cazuri de plagiat a tezelor de doctorat, printre care si cel al fostului premier Victor Ponta. Profesorul Vladimir Tismaneanu de la Universitatea din Maryland, SUA, dr. Lucian Ancu de la University of Geneva (Elvetia) si profesorul Horia Cornean de la Aalborg University (Danemarca) i s-au alaturat ulterior.