Ponta s-a razgandit: E mai bine să numească CSM, în locul oricărui ministru, şeful DNA şi procurorul general

Fara Autor | 03.09.2012

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că este mult mai bine ca, în locul ministrului Justiţiei, oricare ar fi el, Consiliul Superior al Magistraturii să fie responsabil cu numirea şefului DNA şi a procurorului general al României, informeaza Mediafax.

Afirmatia vine dupa ce, cu o zi inainte, el ii ceruse ministrului Justitiei, Mona Pivniceru, sa inceapa procedurile pentru inlocuirea sefului DNA si, de la 1 octombrie, a procurorului general al Romaniei.

 

Ponta a declarat că un astfel de sistem a fost introdus de fostul ministru al Justiţiei Cristian Diaconescu, dar Monica Macovei a trecut aceste atribuţii în sarcina ministrului Justiţiei.

"Cred că e mai bine (ca CSM să facă numirile - n.r.) decât un ministru al Justiţiei. Miniştrii se schimbă, prim-miniştrii se schimbă, procurorii generali se schimbă, dar dacă ai un sistem care te ţine dincolo de politică, eu cred că e mai bine decât să implici politicul", a afirmat Ponta, la Realitatea TV.

El a arătat că noul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, va solicita, de o manieră transperantă, în perioada următoare, candidaturi pentru cele două funcţii, pe care apoi le va supune avizului CSM.

 

Ponta s-a razgandit

Premierul Ponta i-a cerut, sâmbătă, noului ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, să demaraze procedurile pentru propunerea unui nou şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar, de la 1 octombrie, a unui nou procuror general.

"Sper ca în perioada imediat următoare, conform angajamentului pe care ni l-am luat faţă de Comisia Europeană, pe baza unei proceduri transparente, să declanşaţi procedura de propunere a unui nou şef la DNA şi, sigur, de la 1 octombrie, a unui nou procuror general", i-a spus Ponta lui Pivniceru, la prima şedinţă de Guvern a noului ministru.

Ponta a mai arătat că noul ministru va trebui să se asigure că justiţia funcţionează în interesul cetăţenilor.

"Rapoartele sunt importante, dar cel mai important este dacă sunt românii mulţumiţi de modul cum justiţia face cu adevărat dreptate", a afirmat premierul Victor Ponta.

 

Vasile Blaga : Ponta sa respecte ce i-a promis lui Barroso

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, dumunică, despre o posibilă schimbare din funcţie a procurorului general Codruţa Kovesi şi a şefului DNA, Daniel Morar, că premierul Victor Ponta trebuie să respecte înţelegerea făcută cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.

Potrivit lui Blaga, schimbările celor doi şefi de instituţii trebuie făcute numai după terminarea mandatelor.

"Atunci când îşi vor încheia mandatele, sigur că şi domnul procuror şef de la DNA, înţeleg că undeva în februarie anul viitor, îşi încheie mandatul şi doamna Kovesi în octombrie, sigur că vor trebui să facă propuneri. Totul este ca domnul Ponta să respecte înţelegerea pe care a făcut-o şi pe care a semnat-o cu preşedintele Comisiei Europene", a arătat Blaga.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22