Ponta se întâlneşte azi cu preşedintele pentru a discuta despre Consiliul European: Şi eu, şi Băsescu am primit invitaţie

Fara Autor | 14.06.2012

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, înaintea Comitetului Executiv Naţional al PSD, că atât el, cât şi preşedintele Băsescu au primit invitaţii la Consiliul European, el precizând că se va întâlni cu şeful statului în cursul zilei, întâlnirea fiind fixată în funcţie de programul celor doi, scrie Mediafax.Ponta a spus că va pune la dispoziţia presei invitaţia de la Consiliul European pe care a primit-o de la Van Rompuy.

"Amândoi suntem invitaţi, şi şeful statului, şi primul-ministru, primesc programul, primesc absolut tot, după care cei doi sau, mă rog, fiecare ţară stabileşte cine este reprezentantul", a spus Ponta, potrvit Mediafax.

Întrebat dacă a stabilit o oră pentru întâlnirea cu preşedintele, Ponta a răspuns: "În funcţie de program".

Premierul Victor Ponta a precizat miercuri seară că se va întâlni, joi, cu preşedintele Traian Băsescu, dar a apreciat că el va fi cel care va reprezenta România la reuniunea Consiliului European.

"Mă voi vedea cu preşedintele pentru a ne armoniza poziţiile. Nimeni nu contestă dreptul preşedintelui la partea de reprezentare, dar la Consiliul European merg doar prim-miniştrii. Soluţia finală va fi în 2013, odată cu modificarea Constituţiei", a spus Ponta, la mai multe posturi de televiziune.

El a amintit că a primit deja invitaţia de a participa la reuniunea Consiliului din partea preşedintelui UE şi că nu poate renunţa.

"Nu am cum să renunţ, ar însemna să încalc eu decizia Parlamentului. Sunt convins că nu se va ajunge la suspendare, cel puţin nu din acest motiv, pentru că eu voi participa la Consiliu şi discuţia se va încheia", a afirmat şeful Guvernului, citat de Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a discutat cu premierul Victor Ponta, menţionând că se va întâlni joi cu acesta şi că nu doreşte să anticipeze rezultatul acestei discuţii.

Întrebat cum va proceda în 28 iunie, dacă premierul va continua în a dori să reprezinte România la Consiliul European, Traian Băsescu a răspuns că poate asigura de un singur lucru, anume că nu se va pune "în situaţii ridicole".

El a adăugat că, în acelaşi timp, nimeni să nu-i ceară să abdice de la atribuţiile constituţionale.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22