Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seara, că Doru Bădescu, şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi-a dat demisia, iar în locul său va fi propus europarlamentarul Cristian Buşoi. Victor Ponta a recunoscut ca Badescu este medicul sau de familie. EVZ sustine ca Virgil Paunescu, consilier prezidential, este cel care a trimis la CNAS adresa de numire a lui Duta, nefiind semnat un decret prezindential in acest sens.
„Reacţia domnului Bădescu fost una greşită, a înţeles că a greşit, şi-a prezentat demisia, iar mîine îl voi propune ca şef la CNAS pe Cristian Buşoi”, a spus premierul.
Victor Ponta a precizat in emisiunea " Sub semnul intrebarii" de la B1 TV, ca Duta nu fusese numit prin decret prezindential in Consiliul de administratie la CNAS si ca a fost o" actiune personala a unui consilier prezidential".
"Am avut o discutie cu actualul director, si-a prezentat demisia si maine il voi propune pe dl europarlamentar Cristian Busoi (...) Sunt doua dosare aflate in lucru in cazul dl Lucian Duta. Asta nu scuza greseala domnului Badescu, care s-a grabit in niste termeni exagerati despre ceva ce nu se intamplase, Duta nu a fost numit, a fost actiunea personala a unui consilier prezidential".
Potrivit Evenimentul zilei, consilierul prezidențial Virgil Păunescu, care conduce Departamentul de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, a trimis către CNAS o simplă adresă, care nu poate substitui un decret prezidențial.