Ponta: Vom reveni la sistemul din 2004, procurorul general şi şeful DNA vor fi numiti de CSM

Fara Autor | 18.05.2012

Pe aceeași temă

Procurorul general al României şi şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie trebuie numiţi doar de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), fără implicarea ministrului Justiţiei şi a preşedintelui ţării, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

 "Foarte curând va trebui să revenim la sistemul pe care l-am promovat în 2004, când Cristian Diaconescu (actual consilier prezidenţial-n.r.) era ministru al Justiţiei, în care atât şeful DNA, cât şi procuror general să nu mai aibă nicio legătură în ceea ce priveşte numirea nici cu ministrul, nici cu preşedintele, ci doar cu CSM. Ăsta este un sistem politizat adus de Macovei când era ministru foarte bun prieten cu preşedintele", a spus Ponta, la RTV.

El a arătat că, din câte ştie, fără a avea atribuţii în acest domeniu ca prim-ministru, atât şefului DNA, Daniel Morar, cât şi procurorului general Codruţa Kovesi le expiră mandatul în jurul datei de 1 septembrie şi a susţinut că nu a discutat cu ministrul Justiţiei legat de nominalizările pe care acesta urmează să le înainteze.

"Ministrul are de la mine mână liberă totală pentru a asigura independenţa justiţiei şi a propune oameni care să nu aibă nicio legătură nici cu preşedintele, nici cu primul-ministru, nici cu PSD sau PDL. Am fost procuror atâţia ani şi dacă am urât ceva era să primesc tot felul de influenţe politice. Nu o să fac eu acum exact ce nu îmi plăcea mie atunci", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Întrebat dacă era deci supus ca şi procuror unor astfel de influenţe, premierul a răspuns zâmbind că "nu mai ţin minte exact, eram foarte tânăr".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22