Ponta vrea ca serviciile de informaţii, parchetele şi CSM să funcţioneze sub control parlamentar

Fara Autor | 05.10.2012

Pe aceeași temă

Serviciile de informaţii ar trebui să funcţioneze sub un control parlamentar, procedură care să fie aplicată şi în cazul parchetelor şi al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), astfel încât să existe siguranţa că aceste instituţii nu sunt folosite în bătălii politice, afirmă premierul Ponta, preluat de Mediafax.

 

El a precizat că nu are nimic de reproşat în mod special actualei conduceri a Serviciului Român de Informaţii şi a Serviciului de Informaţii Externe, dar că este necesar ca sistemul să fie reglementat.

"Vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget, şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce priveşte parchetele, controlul CSM-ului şi siguranţa pentru noi toţi că toate aceste instituţii de care un stat modern are nevoie nu sunt niciodată folosite în bătălii politice", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la Bratislava.

Premierul a amintit că legea actuală stabileşte că pentru schimbarea conducerii serviciilor de informaţii este necesară o propunere din partea preşedintelui ţării şi un vot în Parlament.

Ponta s-a aflat joi şi vineri la Bratislava, unde a participat la o nouă reuniune a prim-miniştrilor din statele UE membre ale grupului "Prietenii coeziunii", la care s-a discutat, în prezenţa preşedinţilor Comisiei Europene şi Parlamentului European, despre fondurile comunitare.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22