Populaţia VA PLATI cu 2,5% MAI MULT pentru GAZE de la 1 iulie deoarece CRESC importurile de gaze din Rusia - ANRE

D.g. | 25.06.2014

Pe aceeași temă

Populaţia şi micii consumatori vor plăti de la 1 iulie cu 2,5% mai mult pentru gazele consumate. Factura companiilor va urca cu 1,5%, pentru că au crescut importurile de gaze din Rusia, a declarat miercuri preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Nicule Havrileţ, citat de Mediafax.

El a arătat că importul mai mare pentru luna iulie creşte ponderea gazelor aduse din Rusia în coşul de consum, astfel că preţul final va fi majorat cu 1,5% la firme şi cu 2,5% la populaţie.

 

CITITI SI: Gazele SE SCUMPESC cu 2% în iulie şi 3% în octombrie. Dacă importul SCADE, majorările se INJUMATATESC

 

Creşterea preţului pentru populaţie este sub nivelul de 3% prevăzut în programul de liberalizare a pieţei, a menţionat şeful ANRE.

Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional să renunţe treptat la preţurile reglementate la electricitate şi gaze.

Populaţia beneficiază de o perioadă mai lungă de aplicare a liberalizării preţurilor gazelor naturale, respectiv până în 2018, termen care ar putea fi însă prelungit cu un an. Pentru consumatorii noncasnici de gaze, dereglementarea ar urma să se încheie în 1 octombrie 2014.

În opinia ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, exprimată în luna mai, pentru companii creşterea suplimentară a preţului gazelor nu mai este necesară, deoarece tarifele au fost aliniate deja cu cele din ţările din regiune.

Luna iulie va aduce şi scumpirea energiei electrice, întrucât ANRE va recunoaşte în facturi costurile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica cu impozitul pe construcţiile speciale. Hidroelectrica şi Nuclearelectrica sunt singurii producători de energie pe care ANRE îi obligă să livreze electricitate la preţuri reglementate pentru populaţie şi firme mici.

Impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale, de 1,5% din valoarea construcţiei, a fost introdus la începutul acestui an. Prima tranşă din taxă a fost plătită până la 26 mai, iar a doua are ca termen data de 25 septembrie.

Hidroelectrica trebuie să plătească în acest an 163 milioane de lei impozit pe construcţiile speciale, în timp ce costurile pentru Nuclearelectrica sun evaluate la 89,4 de milioane de lei.

Guvernul estimează că încasările din taxa pe stâlp vor totaliza 1,5 miliarde de lei.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22