Pe aceeași temă
UPDATE: Petro Poroshenko a declarat ca Romania si Ucraina considera sanctiunilor occidentale impuse Rusiei nu pot fi anulate pana nu va inceta agresiunea Rusiei. (conform Hotnews)
Presedintele Ucrainei a mai spus ca acordurile de la Minsk trebuie implementate in totalitatea lor si a precizat ca cele doua tari impartasesc ideea formarii unei "flote a Marii Negre care sa consolideze prezenta" NATO in zona.
Iohannis a declarat ca a fost semnat Protocolul de relansare a comisiei mixte prezidentiale pentru solutionarea unor dosare aflate de mult timp pe agenda bilaterala, cum ar fi dosarul canalului Bistroe.
Iohannis a mai vorbit despre minoritatea romana din Ucraina, considerand ca e nevoie "de a raspunde mai bine necesitatilor si doleantelor romanilor din Ucraina".
***
Ultima intalnire dintre cei doi sefi de stat a avut loc in luna februarie, în marja Conferinței Internaționale de Securitate de la Munchen.
In cadrul acestei conferinte, Iohannis a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean, căruia i-a reiterat sprijinul pentru independența și integritatea teritorială a Ucrainei.
"Președintele Iohannis a reiterat sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și a subliniat importanța implementării depline a Acordurilor de la Minsk pentru soluționarea crizei. Președintele României l-a asigurat, totodată, pe oficialul ucrainean de sprijinul României atât în plan bilateral, cât și internațional", se arata atunci într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor cei doi lideri au abordat câteva dintre principalele aspecte de pe agenda bilaterală, inclusiv în perspectiva vizitei oficiale pe care Președintele Ucrainei o va întreprinde în România în acest an.
De asemenea, convorbirile au evidențiat progresele deja înregistrate pe anumite dosare bilaterale și dorința ambelor părți de a avansa în implementarea proiectelor comune aflate în derulare.