Pe aceeași temă
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat într-un interviu acordat la sfârșitul săptămânii trecute publicației austriece Kurier, că și alte state (precum Finlanda sau statele baltice) ar putea face obiectul unei agresiuni din partea Federației Ruse, scrie agenția de presă Unian, preluată de Agerpres.
“Putin va avansa atât de mult, cât îi vom permite noi — atât Ucraina, cât și lumea întreagă. Este posibil să fie atacată Finlanda? Da, e posibil. Ar putea ataca el țările baltice? Da. Statele de la Marea Neagră? Da. Ne luptăm în Donbas nu numai pentru independența țării noastre, dar și pentru democrație, libertate și securitate în Europa”, a declarat Petro Poroșenko.
Acțiunile militare din Donbas, a estimat președintele ucrainean, ar putea fi doar începutul ocupației ruse și există o serie de direcții în care Rusia ar putea lansa o ofensivă.
Federația Rusă este capabilă să ocupe țările baltice - Letonia, Lituania și Estonia - și să ajungă în capitala Ucrainei în decurs de două zile, avertizase generalul ceh Petr Pavel, președinte al Comitetului Millitar al NATO, înainte de preluarea acestei funcții - cea mai înaltă funcție militară din Alianța Atlantică -, la 1 iunie 2015.
Pe fondul amenințării ruse, ministrul american al apărării, Ashton Carter, a anunțat la 23 iunie decizia Statelor Unite de a plasa preventiv tancuri și armament greu în Europa de Est și Centrală pentru asigurarea aliaților din regiune de sprijinul lor.
Finlanda a anunțat recent măsuri de întărire a securității în jurul insulelor Aland - provincie autonomă - ca urmare a înrăutățirii situației geopolitice din regiunea Mării Baltice.