Portes Ouvertes France: Persecuţiile împotriva creştinilor au crescut în 2013

F.m. | 09.01.2014

Pe aceeași temă

Persecuţiile împotriva creştinilor au crescut în 2013, potrivit Indexului mondial al persecuţiei 2014, un clasament anual al celor mai afectate 50 de ţări de acest fenomen, relatează Mediafax.

În cadrul unei conferinţe de presă, la Paris, directorul asociaţiei "Portes Ouvertes France", Michel Varton, a precizat că, prin "persecuţii" nu se înţeleg doar actele de violenţă, ci şi presiunile, interdicţiile, sau discriminările legate de religie.

Pentru al doilea an consecutiv, Coreea de Nord rămâne ţara unde creştinii se confruntă cu cele mai mari riscuri, în timp ce Somalia se clasează pe locul doi, triburile şi clanurile musulmane executând "aproape orice creştin pe care îl întâlnesc".

Alte ţări în care creştinii sunt supuşi persecuţiilor sunt Afganistan, Insulele Maldive, Arabia Saudită, Yemen, Iran, Libia, Uzbekistan şi Qatar. În general, creştinii din ţările din zona Sahel sunt cei mai afectaţi de persecuţii.

"În 36 din cele 50 de ţări studiate, islamismul este în mare măsură responsabil de persecuţia creştinilor", a dezvăluit Michel Varton.

În privinţa asasinatelor, "Siria, afectată de un război civil, deţine tristul record al numărului de creştini asasinaţi, (1.213)", urcând de pe locul 11 la locul trei în clasament, subliniază Varton.

Creşterea persecuţiei este mai observabilă în statele "eşuate", care nu au capacitatea de a-şi asuma pe deplin rolul, precum Somalia, Siria, Irak, Afganistan, Pakistan, Yemen şi Republica Centrafricană.

Pakistanul a cunoscut "cel mai grav atac împotriva creştinilor de la crearea sa, în 1947", cu un dublu atentat sinucigaş comis la ieşirea din biserica Toţi Sfinţii din Peshawar soldat cu moartea a 89 de creştini la 22 septembrie.

În Egipt s-au înregistrat "167 de acte violente de persecuţie, precum şi 492 de tentative de închidere a bisericilor sau clădirilor anexă", mai relevă Indexului mondial al persecuţiei 2014.

Cele zece ţări unde creştinii au suferit cele mai multe violenţe au fost, în ordine, Republica Centrafricană, Siria, Pakistan, Egipt, Irak, Myanmar, Nigeria, Columbia, Eritreea şi Sudan.

O asociaţie apolitică de origine protestantă înfiinţată în 1976, "Portes Ouvertes France" stabileşte acest clasament începând din 1997, pe baza unor chestionare adresate reprezentanţilor săi din 22 de birouri care operează în 60 de ţări. Pentru fiecare parametru corespunde un anumit număr de puncte, care au crescut de la 2.683 la 3.019 într-un singur an.

Sursa: Mediafax.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22