Pe aceeași temă
Christine Lagarde, actualui director general al Fondului Monetar International (FMI), ar fi unul dintre numele vehiculate pentru preluarea sefiei Comisiei Europene (CE). Conform ziarului ABC, Lagarde ar fi sustinuta de cancelarul german Angela Merkel, informeaza agerpres.
O posibila numire a lui Lagarde in fruntea CE l-ar ajuta si pe presedintele Frantei, François Hollande, a carui popularitate se afla la cote minime, mai arata sursa citata.
“Pe de altă parte avem nevoie de o femeie”, comenta un ambasador comunitar a cărui țară este gata să o sprijine pe directoarea FMI, în ciuda reputației proaste pe care a căpătat-o această instituție în ultimii ani de criză financiară, inclusiv troica.
Faptul că este franțuzoaică nu ridică nicio problemă majorității țărilor și ar putea fi un lucru chiar bun pentru François Hollande, aflat la cel mai scăzut nivel al popularității unui președinte al Republicii. Ea poate construi punți cu centru-dreapta în momentele dificile care se anunță în cazul în care se confirmă victoria Frontului Național la alegerile europene. Pe de altă parte, ținând cont de situația actuală a economiei franceze, Lagarde ar fi o garanție că politica comunitară este cea mai în măsură să ajute Franța.
În orice caz, mandatul pe care liderii i-l vor da lui Van Rompuy la 27 mai va include, potrivit unor surse diplomatice, “întregul pachet de numiri”, nu doar pe cel al președintelui Comisiei, pentru care Lagarde îndeplinește toate condițiile. Este vorba și de președintele Consiliului, care de asemenea se reînnoiește și pentru care Juncker pare croit pe măsură, de președintele Eurogrupului, la care aspiră ministrul spaniol Luis de Guindos, sau de Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă.
Singura dată care nu se poate schimba este cea a alegerii președintelui Parlamentului, în primul plen al legislaturii, din 30 iunie, la Strasbourg. Această decizie va da o idee despre cum vor fi viitoarele negocieri. Conform majorității versiunilor din Consiliu, Van Rompuy va încerca să amâne absolut totul, pentru a putea încheia toate schimbările în același timp. Pentru aceasta are timp la dispoziție până în noiembrie, când expiră mandatul Comisiei.
Nu puține personalități politice, considerate “candidați surpriză”, ar putea ieși la iveală în cazul în care liderii europeni vor decide să nu țină cont de rezultatele alegerilor. De altfel, primul ministru finlandez, Jyrki Katainen (PPE), a declarat deja că este disponibil. În cazul desemnării candidaților conform procedurii tradiționale, se pregătesc două persoane ca soluții de compromis, ambele femei: Christine Lagarde, directorul general al FMI, și primul ministru danez, Helle Thorning-Schmidt.
Lagarde are ca inconvenient faptul că nu a câștigat niciodată niște alegeri și nici măcar nu a vrut să se prezinte la aceste alegeri, pentru care ar fi trebuit să renunțe la postul său de la Washington, fără să aibă măcar certitudinea că va fi sprijinită de alegători. Dar, în acest caz, sprijinul cancelarului Angela Merkel contează mai mult decât voturile, conchide sursa citata.