Pozitia pro- TTIP a presedintelui Iohannis este criticata de ONG-uri

A.g | 24.03.2015

Pe aceeași temă

14 organiaztii non-guvernamentale se opun semnarii Parteneriatului Transatlantic pentru Comert si Investititii(TTIP) intre SUA si Uniunea Europeana, critica pozitia pro a lui Klaus Iohannis si a lui Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, informeaza Hotnews.

 

 

In context, ONG-urile grupate in Coalitia STOP TTIP Romania ii cer presedintelui sa se asigure ca institutiile statului roman evalueaza corect impactul pe care l-ar avea viitorul tratat SUA-UE, si solicita consultari publice pentru stabilirea pozitiei tarii fata de TTIP. 

"Ne exprimam ingrijorarea ca pozitia optimista pe care Presedintele si Ministerul de Externe au exprimat-o este una insuficient fundamentata si nu este in concordanta cu dorinta poporului roman, din moment ce acesta nu cunoaste toate implicatiile unui astfel de tratat.

Consideram ca este necesara o ampla analiza pe aceasta tema si cerem public Presedintelui Romaniei sa se asigure ca institutiile statului evalueaza corect impactul acestui tratat asupra Romaniei. Iar pozitia oficiala a Romaniei sa fie adoptata doar in urma unor consultari publice ample corelate cu rezultatele studiilor de impact
"
, se arata intr-un comunicat  de catre Coalitia Stop TTIP Romania.

 

Concret, ONG-urile critica declaratiile facute de Iohannis dupa Consiliul European din 19-20 martie, potrivit carora Romania "sustine finalizarea cu succes a negocierilor, cat mai curand posibil" si este convinsa ca TTIP "va stimula puternic economiile de pe ambele parti ale Atlanticului". 


"Observam asadar o opinie ferma si unitara a autoritatilor romane insa ea nu este si temeinic argumentata si documentata", reclama organizatiile STOP TTIP Romania. 

In context, ONG-urile atrag atentia "ca subiectul TTIP nu este prezent decat in mica masura pe agenda opiniei publice si aproape deloc inteles", iar "cetatenii romani nu cunosc riscurile unui astfel de tratat"

"Mai ingrijorator este ca nici autoritatile statului, cele care ar trebui sa cunoasca problematica pentru a lua deciziile corecte si a negocia in cunostinta de cauza, nu sunt mai informate pe aceasta tema", avertizeaza asociatiile.

Fundatia TERRA Mileniul III   spune ca a solicitat mai multor ministere si prim-ministrului Victor Ponta documente relevante privind studii asupra impactului pe care TTIP si tratatul UE-Canada il vor avea asupra economiei si drepturilor cetatenilor. 

"Raspunsurile primite nu au furnizat niciun studiu riguros de impact, oferindu-se doar prognoze europene optimiste, fara sa implice vreo cercetare la nivel local. Deducem ca astfel de documente riguroase nu exista, din moment ce nu ne-au fost puse la dispozitie conform prevederilor legislatiei privind transparenta", reclama ONG-urile. 

Coalitia STOP TTIP Romania, in care sunt reunite cele 14 ONG-uri romanesti semnatare, este parte a unei Initiative Cetatenesti Europene STOP TTIP, care reuneste sute de organizatii non-guvernamentale de protectie a mediului si antiglobalizare.

"Mentionam ca o coalitie de aproximativ 400 de organizatii ale societatii civile din Uniunea Europeana a identificat o serie de pericole care atenteaza la suveranitatea statelor si la drepturile cetatenilor, riscuri reprezentate de inlaturarea unor standarde de calitate valoroase ale Uniunii Europene. La aceste ingrijorari au aderat peste un milion sase sute de mii de cetateni UE care au semnat petitia initiata in luna octombrie", se arata in comunicatul de presa.

Printre cele 14 ONG-uri STOP TTIP romanesti se numara Fundatia TERRA Mileniul III, ActiveWatch, Asociatia Alburnus Maior, Campania Salvati Rosia Montana, Grupul Fara Fracturare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22