Preşedinţia lituaniană a UE: Subiectul Schengen se află pe agenda provizorie pentru consiliul JAI din decembrie

Fara Autor | 01.07.2013

Pe aceeași temă

Preşedinţia lituaniană a Consiliului UE intenţionează să pună pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din decembrie o discuţie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a declarat luni ambasadorul Lituaniei la UE, Raimundas Karoblis, în conferinţa de presă de prezentare a priorităţilor noii preşedinţii.

El a menţionat că subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen figurează pe agenda provizorie pentru reuniunea Consiliului JAI din decembrie, adăugând că aşteaptă ca rapoartele Comisiei Europene (CE) privind progresele realizate de cele două ţări în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) să conţină evaluări pozitive.

'Nu este un dosar uşor, este un proces dificil care necesită unanimitate, şi mai multe state membre au încă, după impresia noastră, preocupări justificate. Este necesar să depunem eforturi şi noi, dar România şi Bulgaria vor trebui probabil să lucreze cu aceste ţări în cadrul Consiliului şi să arate un real progres pe plan intern', a spus Raimundas Karoblis.

Reprezentantul permanent al Lituaniei la UE a mai apreciat că, luând în considerare situaţia prezentă, este nevoie de 'ceva dinamism' în acest dosar.

Concluziile reuniunii JAI din martie, unde aderarea României şi Bulgariei a figurat nu ca decizie, ci ca discuţie privind stadiul implementării acquis-ului Schengen, menţionează că subiectul trebuie să fie reluat până la sfârşitul anului 2013, în vederea stabilirii căilor de urmat pe baza abordării în două etape.

Ministrul de interne Radu Stroe a declarat atunci că problema rapoartelor CE din cadrul MCV, care urmează a fi prezentat de executivul comunitar tot în luna decembrie, a fost abordată în timpul discuţiilor de Olanda, Germania şi de Finlanda

sursa:agerpres.ro
 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22