Pe aceeași temă
Artur Mas, preşedintele catalan, a semnat un decret pentru înfiinţarea unei comisii electorale care sa supervizeza referendumul de autodeterminare desi Guvernul spaniol este impotriva organizarii unui astfel de referendum. Acest decret este semnat în contextul în care Tribunalul constituţional din Madrid a "suspendat" luni legea şi decretul privind organizarea unui referendum de autodeterminare pe 9 noiembrie, relateaza Mediafax.
Decretul va intra în vigoare după ce va fi publicat în Jurnalul Oficial, în principiu vineri, a precizat pentru AFP, joi seara, un purtător de cuvânt al Guvernului regional.
Cu toate că referendumul este "consultativ", Guvernul conservatorului Mariano Rajoy consideră că este anticonstituţional şi intenţionează să-l interzică. Guvernul de la Madrid a sesizat Tribunal constituţional care, în aşteptarea examinării fondului legii, l-a suspendat.
CITITI SI: Catalonia: Proteste pentru dreptul de a organiza un referendum proindependenţă
Prin urmare, potrivit celor care se opun referendumului, orice act preparatoriu, precum înfiinţarea acestei comisii electorale, afundă şi mai mult Guvernul catalan în ilegalitate.
Artur Mas a trimis semnale contradictorii, decizând astfel marţi să suspende campania oficială pentru referendumul care ar putea fi ilegal.
Serviciile juridice ale statului analizează noua măsură pentru a hotărî dacă "aceasta se încadrează în sistemul" juridic, a declarat joi delegata Guvernului central în regiune, María Llanos de Luna.
Mas urmează să susţină vineri o reuniune cu toţi liderii partidelor favorabile acestui referendum, pentru a adopta o poziţie comună, aripa de stânga dorind organizarea votului, chiar în ilegalitate, ceea ce ar crea o criză insituţională fără precedent în Spania de la revenirea la democraţie.