Preşedintele comisiei parlamentare de control SIE, Mihăiţă Calimente, solicita audierea conducerii SIE, in urma declaraţiilor lui Traian Băsescu

P.c. | 14.10.2014

Pe aceeași temă

Mihăiţă Calimente, preşedintele Comisiei parlamentare de control SIE, a afirmat ca va solicita audierea conducerii interimare a SIE în legătură cu declaratiile facute de preşedintele Traian Băsescu despre Teodor Meleşcanu şi Victor Ponta. Calimente a menţionat că, în cazul în care Comisia de control va constata că anumiţi oficiali din conducerea SIE au încălcat legea, nu va putea face altceva decât să sesizeze organele în drept, respectiv Parchetul Militar, relateaza Mediafax.

 

Pentru că domnul preşedinte a prezentat şi unele documente, pentru că îl încriminează într-un fel sau altul şi pe fostul director al Serviciului, şi domnia sa spunea că după acest incident nici nu a mai purtat legătura cu serviciul prin intermediul domnului Meleşcanu, ci prin adjuncţii domniei sale, care sunt ofiţeri, vrem să avem o discuţie cu domnul Predoiu, care este în acest moment interimar la conducerea serviciului, să vedem dacă cele afirmate de domnul preşedinte se adeveresc sau nu”, a spus Calimente.

 

Preşedintele Comisiei SIE a spus că discuţiile vor avea loc cu mai mulţi oficiali din conducerea SIE. El a menţionat că speră ca audierile să aibă loc ”cât de repede”.

 

Dacă voi reuşi şi cât de repede voi reuşi să convoc colegii, care după cum ştiţi sunt în campanie electorală şi e greu să-i aduni, dar eu voi încerca să-i adun”, a precizat Calimente, întrebat când vor avea loc audierile.

 

CITITI SI: Traian Basescu: Victor Ponta A FOST OFITER SIE in perioada 1997 - 2001

 

De asemenea, el a susţinut că emiterea hotărârii de guvern prezentată de Traian Băsescu, cu caracter nesecret, a deconspirat activitatea SIE. ”În condiţiile în care există acea hotărâre de Guvern, numai că cea dinainte făcea referire direct la instituţie, pe când tocmai asta acuza preşedintele, că sub semnătura domnului Ponta s-a făcut o altă hotărâre, prin care erau făcute adăugiri şi prin care s-a şi deconspirat tipul de activităţi al Serviciului, având în vedere că în prima hotărâre acea parte era secretizată”, a mai afirmat Calimente.

 

Preşedintele Comisiei SIE a fost întrebat cum a transmis Teodor Meleşcanu adresa privind ofiţerii acoperiţi, dacă i s-au solicitat precizări în acest sens.În momentul când preşedintele a făcut acele afirmaţii eu am primit un telefon de la domnul Sârbu, care este vicepreşedintele Comisiei, să convocăm comisia. Pentru că eram acasă, în colegiu, era joi sau vineri când s-a întâmplat acest lucru, am aşteptat până luni să vin la Bucureşti să convoc comisia. Spre surprinderea mea, când am ajuns la Parlament, la comisie, deja era răspunsul venit, spunându-ni-se că instituţia s-a autosesizat”, a spus Calimente.

 

El a confirmat că răspunsul transmis de Meleşcanu preciza că nu sunt ofiţeri acoperiţi în Guvern.”Am convocat comisia şi am comunicat ceea ce se putea comunica din el. În esenţă, ideea că nu se confirmă, la vremea respectivă, cele afirmate de preşedinte”, a mai declarat Calimente.

 

CITITI SI: Robert CAZANCIUC, ministrul Justitiei: Nu este treaba Ministerului Justitiei sa spuna daca sunt sau au fost OFITERI ACOPERITI in anumite institutii

 

El a fost întrebat dacă precizarea era legată de ofiţeri acoperiţi sau erau inclusă şi categoria foştilor ofiţeri. Că nu sunt ofiţeri acoperiţi era la vremea respectivă răspunsul”, a menţionat deputatul PNL.

 

De asemenea, el a menţionat că documentul nu făcea referire la ”posibili foşti ofiţeri acoperiţi”, dar făcea referire la faptul că şeful statului ”a solicitat informaţii în mod repetat serviciului, iar domnul Meleşcanu spunând că nu i-a dat niciun fel de răspuns, conform legii”.Aţi văzut că preşedintele tocmai acest lucru îl reclama aseară. Şi domnia sa aseară a subliniat foarte clar că el nu a cerut lista ofiţerilor acoperiţi ai serviciului, ci dacă în Guvern există ofiţeri acoperiţi”, a mai spus Calimente.

 

Preşedintele Comisiei SIE a fost întrebat cine poate avea astfel de informaţii dacă nu şeful statului.Conform legii, la informaţia pe care a cerut-o preşedintele, pentru că aţi văzut că a făcut şi dânsul o specificare. Nu a cerut lista tuturor ofiţerilor acoperiţi, a cerut lista dacă sunt ofiţeri acoperiţi în Guvern. Şi la acest segment cred că este îndrituit să aibă acces”, a mai declarat deputatul PNL.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22