Președintele Băsescu, citat de CNCD

N. D. | 27.09.2011

Pe aceeași temă

Președintele Traian Băsescu a fost citat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din cauza unei afirmații legate de persoanele cu dizabilități, informează MEDIAFAX.

Cererea, formulată de un ONG şi un parlamentar PSD, a declanşat o anchetă după afirmaţiile şefului statului privind familia regală şi eventualii ei urmaşi cu dizabilităţi în contextul alegerii unui nou șef de stat din punctul de vedere al poporului român.

"Am fost sesizaţi şi am început deja procedura. Preşedintele României a fost citat pentru săptămâna viitoare", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din CNCD.

Sesizările au venit din partea senatorului PSD Lia Olguţa Vasilescu și fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

"În calitate de preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Senatul României, am sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării faţă de afirmaţiile pe care le-a făcut preşedintele la postul B1 Tv, în data de 22 septembrie, la emisiunea lui Ion Cristoiu. Făcând referire la monarhie, acesta s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă un urmaş al regelui s-ar naşte cu dizabilităţi. Având în vedere faptul că au fost foarte mulţi lideri politici din istoria lumii care au avut diverse dizabilităţi, dar asta nu i-a împiedicat să conducă popoare, cred că este o afirmaţie discriminatorie. (...) Am cerut CNCD să sancţioneze acestă afirmaţie în conformitate cu legislaţia în vigoare", a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Craiova, senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu.

Senatorul PSD consideră că, "dacă nu va fi politizat votul CNCD", va exista cel puţin o amendă.

Şi Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunţat că a depus vineri o plângere adresată CNCD, în care se sesizează "caracterul discriminatoriu" al declaraţiilor făcute de preşedintele Băsescu într-o emisiune televizată.

"Invitat la emisiunea «Ultimul Cuvânt» de la B1 TV, difuzată în data de 22 septembrie 2011, preşedintele României a făcut următoarele declaraţii: «80% din români sunt convins că vor să îşi aleagă şeful de stat. Bun, rău, dar ştiu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viaţă şi mai lasă şi moştenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?». (...)În condiţiile în care Constituţia României prevede în art. 16 (1) că «cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări» considerăm abuzivă şi flagrant discriminatorie afirmaţia preşedintelui României care anulează astfel principiile egalităţii de şanse şi egalităţii în faţa legii a tuturor cetăţenilor, indiferent de dizabilităţile acestora", se poate citi în comunicatul FACIAS.

Potrivit procedurii, în faţa CNCD se poate prezenta fie cel vizat de ancheta forului, fie un avocat de-al său. O a treia variantă ar fi ca cel vizat să trimită Consiliului un punct de vedere scris în care să-şi explice afirmaţiile şi să-şi susţină cauza.

În 2007, Băsescu a mai fost vizat de o investigație a CNCD după ce a insultat o jurnalistă a postului de televiziune Antenta 1 numind-o, în timpul unei convorbiri private devenită publică, "păsărică" şi "ţigancă împuţită".

Atunci, acesta a fost reprezentat de consilierul prezidențial pe probleme juridice, Ștefan Deaconu. Băsescu şi-a cerut public scuze pentru incident, însă a fost sancţionat cu avertisment de CNCD. Şeful statului a contestat sancţiunea şi a avut câştig de cauză.


TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22