Președintele Bulgariei, RosenPlevneliev: Bulgaria şi România, ţapi ispăşitori pentru problemele interne ale unor ţări din UE

Fara Autor | 23.03.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev şi-a exprimat opoziţia faţă de afirmaţiile asupra unui aflux de romi bulgari în alte state membre ale UE, informează Novinite, citat de agerpres.

Într-un interviu pentru săptămânalul german Focus, citat de mediapool.bg, Plevneliev susţine că "din păcate, Bulgaria şi România sunt întotdeauna folosite ca o scuză convenabilă pentru problemele interne ale partenerilor noştri europeni". Plevneliev susţine că trebuie studiate date concrete, înainte de a lansa astfel de acuzaţii. "Din presupuşii 20.000 de romi bulgari şi romi din România care s-au mutat în Franţa, numai 600 erau din Bulgaria şi doar 80 dintre ei se aflau în Franţa ilegal", subliniază el.
 

Şeful statului bulgar admite că există o problemă cu romii, dar notează că problema trebuie să fie foarte clar definită. "Bulgaria nu are milioane de romi, numărul lor exact este de 300.000. Ei reprezintă mai puţin de 5% din populaţie", afirmă el.

Comentând asupra noii amânări a intrării Bulgariei în Schengen, el cere o recunoaştere mai bună a eforturilor ţării de a păzi frontierele externe ale UE.

El subliniază că Bulgaria a investit un total de 100 milioane de euro în acest domeniu şi frontiera ei este sigură. "Sunt doar 200 de intrări ilegale pe an la graniţa bulgaro-turcă, în timp ce în Italia şi Grecia numărul lor este mai mare de 20.000", adaugă Plevneliev.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22