Pe aceeași temă
Afirmația ministrului Justiției a stârnit mai multe reacții, deoarece o decizie definitivă în cazul acestuia ar urma să fie pronunțată de instanță în 7 februarie.
În prima instanță, Dan Hosu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, în septembrie 2020, iar în aceeași zi Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT.
Ulterior, ministrul Justiției a transmis joi un comunicat în care spune că a făcut o afirmație eronată pe care dorește să o corecteze public.
”În cadrul dialogului pe care l-am avut cu moderatoarea, am afirmat că soțul doamnei Giorgiana Hosu a fost achitat în cadrul unui proces, în realitate procesul nefiind definitiv judecat. Eroarea comisă a fost fără intenție, de bună credință am crezut în adevărul celor afirmate, dar, regretabil, nu am verificat în prealabil informația pe care o aveam din surse neoficiale.
Îmi asum confuzia creată involuntar pe care o regret și prezint scuze publicului”, a transmis Cătălin Predoiu.
Miercuri seara, ministrul Justiției a fost întrebat în interviul de la Europa FM cum evaluează activitatea procurorilor generali ai Parchetelor, inclusiv a Giorgianei Hosu, care a demisionat după condamnarea soțului ei.
„Și ulterior achitat. Am putea spune că doamna Hosu și-a dat demisia cu adevărat de onoare pentru o ipoteză care nu s-a realizat în final”, a fost răspunsul lui Predoiu.
Giorgiana Hosu a demisionat în 2020 din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigaţie a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a informat, joi seară, Ministerul Justiţiei.
Decizia vine după ce soţul ei, Dan Hosu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig, instrumentat de DNA.