Predoiu, despre Legile Justiției: PSD și ALDE încearcă o crimă cu autor necunoscut

E.b. | 25.10.2017

Cătălin Predoiu, deputatul PNL, a declarat miercuri, după ce Tudorel Toader, ministrul Justiției, a prezentat comisiei speciale parlamentare proiectul de modificare a Legilor Justiției, că PSD și ALDE încearcă "o crimă cu autor necunoscut".

Pe aceeași temă

 

"După ziua de azi, este destul de clar pentru noi că PSD și ALDE încearcă în Justiție o crimă cu autor necunoscut. Nimeni nu-și asumă politic proiectul de modificare a Legilor Justiției. Este, tehnic, elaborat de către minister și împins în Parlament fără niciun fel de asumare pe soluțiile respective. În sistemul judiciar de urgență este nevoie de calmarea interinstituțională și anume un efort de mediere din partea ministrului atât cu CSM, cât și cu Ministerul Public, astfel încât, pe baza legii, să se calmeze toate conflictele care există în sistemul judiciar și să se treacă la problemele reale ale sistemului.

 

Urgență în plan legislativ nu sunt Legile Justiției, ci modificarea codurilor pentru a fi puse în acord cu deciziile Curții Constituționale și Directiva europeană privind garanțiile și drepturile procesuale", a afirmat Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, citat de Agerpres.

 

El a spus ca trebuie rezolvate mai întâi modificările la coduri pentru a fi puse în acord cu deciziile CCR și auditul sistemului judiciar și apoi să se treacă la modificarea Legilor Justiției.

 

"În primul rând, trebuie un dialog pe care ministrul să-l preia cu CSM și cu Ministerul Public pentru a se calma toate aceste conflicte interinstituționale.

 

Doi: în Parlament, trebuie finalizate modificările la coduri astfel încât să fie aliniate cu deciziile CCR. La minister trebuie finalizat acel audit al sistemului judiciar pe care l-a anunțat ministrul Toader chiar la preluarea mandatului și abia după ce toate aceste lucruri sunt rezolvate să se treacă la modificarea Legilor Justiției. Aceasta este ordinea firească și nu ce încearcă PSD să facă azi. E ca și cum ai încerca să dărâmi o casă ca să îți apropii o cărămidă din acea casă", a susținut Predoiu. 


 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22