Pe aceeași temă
Social-democraţii şi liberalii vor discuta, miercuri, în coaliţie, despre împărţirea funcţiilor de prefecţi şi şefi de agenţii şi autorităţi. Marţi, discuţia nu a ajuns la un acord între cele două partide, potrivit unor surse politice, cei de la PNL nefiind de acord ca PSD să numească prefectul la Cluj. În discuţii, s-a propus ca dacă unul dintre partide dă preşedintele de CJ, celălalt partid să dea prefectul, scrie Ziare.com.
Potrivit surselor citate de G4Media.ro, pesediștii l-ar susține pentru funcția de prefect pe Alexandru Hazem Kansou, fost director general STB în mandatul de primar al Gabrielei Firea.
Hazem Kansou a fost consilier general din partea PNL, dar a fost exclus din partid în februarie 2020 după ce a votat alături de PSD. În prezent, funcția de prefect al Capitalei este deținută de PNL, care a numit-o în octombrie pe Alexandra Georgiana Văcaru.
Potrivit calculelor din Parlament, PSD ar urma să aibă 21 prefecţi, printre care şi Capitala, liberalii, 17 prefecţi, iar UDMR, 4 prefecţi. Şi la nivelul subprefecţilor se va păstra acelaşi algoritm.
Liberalii ar urma să aibă 33 de secretari de stat, potrivit discuţiilor de până în prezent şi au fost negociate 22 de companii.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan declara, marţi seara, după întreruperea şedinţei coaliţiei, că nu s-a ajuns la o concluzie pentru numirea prefecţilor.
"Sunt două variante de lucru pe prefecţi, respectiv aici încă nu am ajuns la o concluzie, dacă vom merge pe ideea că, acolo unde există preşedinţi de consilii judeţene, celălalt partid să dea prefectul". Sau, noi avem 17 preşedinţi de consilii judeţene, majoritatea grupaţi în Transilvania, Bucovina, Banat şi două judeţe pe Dunăre, plus Constanţa. Cei din PSD au 21 de prefecţi, restul fiind UDMR, aceştia sunt în Moldova şi sud, Valahia, Dobrogea, sudul Moldovei, Oltenia şi am discutat dacă vom merge pe cele două variante cu simulări. Nu s-a ajuns la o concluzie", a afirmat Rareş Bogdan.
La nivel de subprefecți vor avea funcții și cei din grupul minorităților naționale, conform ponderii parlamentare, mai propune PSD.