Pe aceeași temă
În prezent, campania de vaccinare reprezintă „prioritatea zero” pentru autorități, a mai spus prefectul.
„Nu aș vrea să mă hazardez cu privire la data la care vom ajunge la 1,5 și sper că vom ajunge cât de repede (…) Putem avea speranțe ca în luna mai să avem rata de infectare la 1,5 la mie și să putem să luăm și alte măsuri de relaxare”, a declarat prefectul Alin Stoica într-o intervenție la Digi 24.
În acest scenariu optimist, o măsură ar viza creșterea capacității sălilor de spectacole și restaurante la 50%, iar spectacolele în aer liber vor putea fi organizate cu prezența a 300 de spectatori.
Prefectul Alin Stoica a spus însă că există și scenarii mai puțin optimiste și că se așteaptă o creștere a numărului de infectări după mini-vacanța de Paște.
„Scenariul pe care lucrăm este cel de vaccinare, asta este prioritatea numărul zero pentru noi în momentul de față”, a spus prefectul.