Pe aceeași temă
Presedintele Consiliului Judetean Arad, Nicolae Iotcu, a fost suspendat din functie, vineri, printr-un ordin emis de Prefect. Iotcu a fost arestat preventiv pentru trafic de influenta.
“La Instituția Prefectului — Județul Arad a fost înregistrată astăzi comunicarea Tribunalului Timiș privind instituirea măsurii arestului preventiv față de Nicolae Petru Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad.
Drept urmare, în baza prevederilor art. 71 alin. (1) și art. 108 alin. (2) din Legea 215/2001, prefectul Județului Arad a emis un Ordin privind constatarea suspendării mandatului de președinte al Consiliului Județean Arad, al domnului Nicolae Petru Ioțcu. Conform prevederilor art. 71 alin. (3) din Legea 215/2001, suspendarea din funcție durează până la încetarea stării de arest preventiv”, potrivit unui comunicat al Prefectului judetului Arad, citat de Agerpres.
Context
In 25 iulie, Tribunalul Timis a decis arestarea preventiva pentru 30 de zile a presedintelui Consiliului Judetean Arad, Nicolae Iotcu. El a fost retinut cu o zi inainte pentru luare de mita.
Nicolae Iotcu a fost prins in flagrant in 24 iulie de procurorii DNA in timp ce primea 10.000 de euro mita.
Procurorii DNA au gasit asupra lui Iotcu un plic continand 10.000 de euro, bani pe care acesta i-a primit cu titlu de mita de la un om de afaceri pentru cumpararea din bani publici a unor instrumente medicale pentru Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad.
In momentul contactului cu procurorii, Iotcu a aruncat plicul cu bani pe capota autoturismului sau, sustinand ca nu stie cum a ajuns plicul cu bani in masina sa.
De mentionat ca inainte cu trei zile, Nicolae Iotcu a fost filmat in timp ce primea de la acelasi om de afaceri suma de 35.000 de lei, flagrantul fiind operat la fel ca si cel de astazi, de DNA Timisoara in colaborare cu SRI.
Dupa aproape patru ore si jumatate, timp in care procurori ai Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au perchezitionat locuinta din comuna Vladimirescu a lui Iotcu, acesta a fost adus la audieri la DNA Timisoara.
La solicitarea lui Iotcu, la perchezitia domiciliara a asistat si avocatul sau, Gheorghita Mateut, acesta urmandu-l si la Timisoara, pentru a-i acorda asistenta juridica in timpul audierilor.
In paralel cu perchezitia domiciliara, a fost perchezitionat si biroul lui Iotcu din incinta cladirii Consiliului Judetean Arad.
Nicolae Iotcu se afla la al doilea mandat de presedinte al Consiliului Judetean Arad, ocupand aceasta functie din 2008. Si-a inceput cariera politica in 1996, ca membru al Partidului Democrat. In numai un an a devenit vicepresedinte al Organizatiei de Tineret, iar in 1999 a ajuns seful OTD Arad.
In 2001, Nicolae Iotcu devine vicepresedinte in Organizatia Judeteana a PD Arad, iar in 2005 a devenit secretar general al PD Arad. In anul 2014 a candidat la presedintia PD Arad, pierzand alegerile in favoarea lui Gheorghe Falca. A fost senator in perioada 2004 - 2008.