Premierul agramat al României Viorica Dăncilă „indentifică” soluții cu echipa ”care am venit”

Dora Vulcan | 25.03.2018

„Am toată increderea că echipa care am venit vor găsi soluții”, a spus premierul României Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită oficială în Dâmbovița, prima în țară de la preluarea mandatului de șef al Guvernului României.

Pe aceeași temă

 

 

Întreg discursul lui Dăncilă a fost presărat cu agramatisme grosolane, fapt posibil pentru că a vorbit liber fără să citească un discurs scris de alții, așa cum îi stă în obicei.

 

 Dăncilă a vorbit liber, fără foaie, fără discurs scris de consiliera de imagine. Efectul a fost devastator.

 

”Încercăm să indentificăm soluții și le vom indentifica în cel mai scurt timp.”

”Astfel se explică că am venit și cu miniștrii să căutăm soluții.”

„Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți.”

 

 

„Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți”, a declarat Dăncilă, în loc de ”Am toată încrederea că echipa cu care am venit va găsi soluții și cred că cu aceste solutii veți rezolva o parte din problemele pe care le aveți”.

 

Vezi video de la minutul 1.40:

 

 

 

Marcată de faptul că vorbește liber, Dăncilă a comis nenumărate alte abuzuri asupra limbii române incompatibile cu nivelul pe care-l ocupă în stat și care o plasează sub nivelul unui șef de CAP din perioada comunistă.

 

În vizita sa, Dăncilă a fost însoțită de mai multi miniștri, dintre cei numiți aiurea în discursul ei ”de resort”, precum Paul Stănescu, Rovana Plumb și Eugen Teodorovici.

 

Ministrul Finanțelor era vădit jenat când a auzit cum se chinuie Dancilă să vorbească în limba română, au remarcat jurnaliștii de la Comisarul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22