Pe aceeași temă
In premiera, Londra vorbeste deschis despre lansarea de lovituri aeriene impotriva militantilor islamisti din Libia. Marea Britanie participa deja la campania aeriana condusa de americani impotriva pozitiilor Stat Islamic in Irak.
Aflat in vizita in Indonezia, premierul britanic David Cameron s-a exprimat categoric in privinta disponibilitatii Londrei pentru extinderea eforturilor in lupta impotrita teroristilor.
“Daca exista o amenintare la adresa Marii Britanii sau a poporului nostru pe strazile noastre (…), suntem capabili sa-i punem capat luand masuri imediate impotriva acestei amenintari”, a transmit Cameron, dupa aterizarea la Jakarta, potrivit Reuters, citata de Agerpres.
Din punctul sau de vedere, Cameron considera ca “intotdeauna as dori sa incerc si sa iau acea masura (…) fie ca problema provine din Libia, Siria sau din oricare alta parte”.
Desi Londra participa in acest moment la campania aeriana condusa de Washington impotriva pozitiilor Stat Islamic in Irak, iar Cameron vrea sprijinul parlamentului britanic pentru extinderea operatiunii si in Siria, este pentru prima data cand seful guvernului britanic vorbeste despre perspectiva lansarii de atacuri aeriene in Libia.
Statul Islamic ii aduce pe americani si turci impreuna
Recent, SUA si Turcia si-au intensificat colaborarea militara pe scena internationala, in vederea combaterii fenomenului jihadist.
Vineri, Ankara a confirmat deschiderea bazei aeriene de la Incirlik pentru avioanele militare americane, in vederea lansarii de atacuri asupra pozitiilor SI. Baza “va fi utlizata intr-un anumit context”, a spus presedintele turc Erdogan.
Joi, oficiali americani anuntau ca Turcia a fost de acord sa permita avioanelor militare ale SUA sa lanseze misiuni de atac impotriva SI de pe mai multe baze aeriene situatie pe teritoriul turc.
Acordul a fost parafat dupa o discutie telefonica intre presedintele turc si omologul sau american Barack Obama.
Iar astazi, un oficial american sub protectia anonimatului, citat de AFP, a spus ca Washingtonul si Ankara vor intari colaborarea impotriva teroristilor Stat Islamic din nordul Siriei, la granita cu Turcia.
"Scopul este de a stabili o zona libera de SI si de a imbunatati securitatea si stabilitatea de-a lungul granitei dintre Turcia si Siria", a precizat oficialul american.