Pe aceeași temă
Premierul britanic David Cameron a afirmat vineri că desemnarea fostului premier luxemburghez Jean-Claude Juncker (conservator) să prezideze Comisia Europeană este o 'zi sumbră pentru Europa', relatează AFP, citata de Agerpres.
Este o zi sumbră pentru Europa, aceasta riscă să slăbească guvernele naționale', a declarat premierul Cameron în cursul unei conferințe de presă, la încheierea summitului european care l-a desemnat pe Jean Claude Juncker, candidatul PPE /Partidul Popular European/, partidul dreptei europene, clasat în frunte la recentele alegeri europarlamentare.
Fostul premier luxemburghez a fost desemnat vineri de șefii de stat și de guvern să prezideze Comisia Europeană, a anunțat președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Juncker a fost numit cu 26 de voturi pentru și 2 împotrivă (Marea Britanie și Ungaria), a informat delegația britanică.