Pe aceeași temă
In scrisoarea adresata GDS, ministrul culturii aducea acuze grave, de presiuni politice, in interiorul guvernului si din partea unor cercuri de interese.
"Legat de ultimele discuţii in jurul demisiei Ministrului Culturii : E pacat că domnul Alexandrescu a ales să termine în acest fel. E alegerea dumnealui. Iar dacă domnul Alexandrescu are ceva de spus, să o facă. Mă întreb de ce nu a făcut-o până acum, şi de ce nu mi-a comunicat mie sau în guvern situaţiile cu care susţine că s-a confruntat. Viaţa merge înainte. Reformele vor continua şi în cultură şi în alte domenii. Doresc tuturor sa găsească înţelepciunea de a respecta Sărbătorile de Paşti", a scris Cioloş.
Pe pagina sa de facebook, ministrul explica foarte limpede ca aceasta scrisoare nu a fost facuta publica de el si cu atat mai putin in timpul sarbatorilor pascale.
"O scrisoare a mea către membrii Grupului pentru Dialog Social, în care sunt membru autosuspendat pe durata mandatului, a ajuns în presă fără voia mea. Precizez că ea era destinată exclusiv informării celor care au redactat comunicatul GDS de susținere a mea. Ea nu a fost destinată publicității. Am reușit să gestionez adecvat situațiile prezentate acolo în exercitarea atribuțiilor mele, și de aceea în legătură cu subiectele expuse acolo nu am nimic de adăugat. Sper că măsurile de reformă pe care le-am luat la Ministerul Culturii beneficiază în continuare de susținerea Prim-Ministrului. Nu am dorit să condiționez în acest mod în vreun fel rămânerea mea în Guvern", explica ministrul.
La randul sau, in articolul in care Revista 22 preia scrisoarea ministrului de pe site-ul Digi, comitetul director al GDS explica exact acelasi lucru.