Pe aceeași temă
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, la Parlament, că la discuția de la începutul lunii ianuarie cu președintele Klaus Iohannis miniștrii au fost de acord că procentul de 9,4% din PIB trecut în PNRR pentru pensii „nu ar fi suficient”. Acesta a spus că a stabilit cu ministrul Muncii, Marius Budăi, să demareze procesul de reformă a pensiilor în general.
„La discuția pe care am avut-o împreună cu domnul președinte cu fiecare ministru în parte s-au discutat mai multe subiecte. A fost și acesta și atunci am fost la fel de clari în ceea ce privește posibilitatea de renegociere. Este adevărat, domnul ministru a prezentat și atunci și de altfel a discutat și cu mine că acest procent de 9,4 nu ar fi suficient, suntem cu toții de acord cu el, dar am stabilit să se demareze procesul de reformă a pensiilor în general”, a declarat premierul.
Întrebat dacă președintele și-a dat acordul, Nicolae Ciucă a răspuns: „Nu s-a pus problema de acord sau nu aprobării acestui subiect. A fost doar un subiect de discuție”.
La începutul lunii ianuarie, Klaus Iohannis a avut mai multe discuții la Palatul Cotroceni cu premierul Ciucă și miniștrii din guvern în legătură cu prioritățile guvernului în 2022.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat săptămâna trecută la Digi24 că PSD vrea să renegocieze PNRR deoarece prin plafonul de 9,4 la sută din PIB agreat de Comisia Europeană pentru cheltuielile cu plata pensiilor, vârstnicii României „sunt condamnați la sărăcie”. Acesta a spus că premierul Nicolae Ciucă este de acord cu renegocierea procentului.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că pensiile nu sunt plafonate de către Comisia Europeană, adăugând că va discuta cu specialiştii inclusiv în ceea ce priveşte contribuţia la Pilonul 2 de pensii.
Ministrul fondurilor europene, Dan Vîlceanu, a afirmat că au existat „îngrijorări” ale Comisiei Europene în legătură cu declarațiile unor oficiali români care au cerut renegocierea procentului din PIB alocat pentru pensii. Este vorba de declarația ministrului Muncii, Marius Budăi, care a spus că vrea renegocierea procentului de 9,4 la sută. Guvernul a venit cu precizări, spunând că va respecta toate angajamentele privind reformele şi investiţiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind exclusă demararea oricărui demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens.