Premierul Dăncilă a numit-o pe Mihaela Triculescu la șefia ANAF, în locul lui Ionuț Mișa

Redactia | 03.01.2019

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a solicitat premierului Viorica Dăncilă revocarea lui Ionuț Mișa din fruntea ANAF din cauza gradului redus de colectare a TVA și recuperării prejudiciilor.

Pe aceeași temă

„Am solicitat doamnei prim-ministru revocarea dlui Ionuț Mișa. Anul 2019 este foarte important iar ANAF trebuie să-și schimbe radical comportamentul în economie. Vorbim de o reformă a ANAF, de informatizarea instituției și ne propunem ca 2019 să fie anul în care aceste lucruri să se și întâmple!”, a spus joi ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, într-o declarație de presă susținută la sediul ministerului.

ANAF a avut un an bun din punct de vedere al încasărilor, dar în lunile octombrie și noiembrie a fost înregistrată o plafonare a acestora.

„Referitor la planul de colectare, în el trebuie avute în vedere toate elementele obligatorii pentru ANAF, necolectarea din zona de TVA, creşterea cotei accizei, taxe vamale. O să vedeţi până la final de an un pachet de măsuri foarte clare pentru anul 2019, măsuri care să arate ce se va face şi care vor fi efectele acestor măsuri. Să vadă partenerii noştri internaţionali modul în care funcţionează statul. Nu ştiu dacă cineva trebuie să stea vreodată liniştit într-o funcţie care implică tot ceea ce înseamnă bugetul ţării”, a spus Teodorovici, în luna noiembrie.

Viorica Dăncilă a semnat în aceeași zi și decizia de numire a Mihaelei Triculescu în funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), cu reng de secretar se stat, la propunerea ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici.

„Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici”, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Mihaela Triculescu este prezenattă de comunicatul Guvernului ca un „economist cu o vastă experiență” care în ultimii trei ani „a fost practician în insolvență, asigurând managementul procedurii de insolvență pentru mai multe companii”.

Noul președinte ANAF este licențiat în economie și absolvent al studiilor de master disciplina ”Analiză diagnostic și evaluarea afacerilor” la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice.

Mihaela Triculescu a lucrat la Directia Control Activitati cu risc fiscal si interventie rapida a DGAF din cadrul ANAF şi este specialist în insolvenţe și a mai ocupat fucnția de director adjunct în Centrul Regional pentru Formarea Profesională a Adulților Dolj.

Decizia de numire intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22