Premierul desemnat, Florin Cîțu, și-a depus mandatul. Președintele va face joi o declarație de presă

Laurentiu Gheorghe | 12.03.2020

Administrația Prezidențială anunță într-un comunicat de presă că Florin Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat.

Pe aceeași temă

Președintele Iohannis a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

„Domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.

Potrivit unor surse liberale, președintele ar urma să-l desemneze din nou premier pe Ludovic Orban, care de această dată să formeze un guvern, cel mai probabil cu PMP și USR.

„Atunci când ești în război, niciodată comandantul nu părăsește linia frontului. S-a consultat cu colegii și a luat decizia să facă acest pas. Practic Ludovic Orban e mandatat să strângă clasa politică în jurul lui”, a declarat, de altfel, liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Context:

Decizia a fost luata cu putin timp inainte de sedinta celor doua Camere ale Parlamentului, care trebuia sa aiba loc la ora 16:00, pentru a da votul de investitura Cabinetului Citu.

Existau sanse foarte mari ca noul Executiv sa primeasca voturile necesare investirii, totusi, Florin Citu a luat o decizie la care nimeni nu se astepta.

PNL, care s-a tinut mult timp pe pozitii declarand ca va vota impotriva propriului guvern pentru a fi declansate alegeri anticipate, intr-un final a anuntat ca va vota pentru.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22