Premierul Florin Cîțu anunță ridicarea restricțiilor pentru noaptea de Înviere

Laurentiu Gheorghe | 25.03.2021

În urma discuțiilor cu reprezentații principalelor culte religioase, Florin Cîțu a declarat că a solicitat ajutorul preoților pentru a-i convinge pe credincioși să se vaccinare împotriva COVID-19.

Pe aceeași temă

„Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanții cultelor religioase din România. Am discutat soluții pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale, sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte, să o facă în condiții de siguranță sanitară. Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară”, afirmă Cîțu, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, premierul afirmă că „discuția de astăzi mi-a confirmat că există deplină înțelegere din partea tuturor privind prioritatea perioadei actuale: sănătatea populației. Colaborarea și comunicarea reprezintă calea cea mai bună pentru respectarea libertății religioase, chiar și în condițiile epidemiologice actuale”.

„În același timp, am făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai puțini români afectați de virus”, a subliniat Florin Cîțu.

Se schimbă regulile la înmormântări

Potrivit aceluiași comunicat al Executivului, premierul și reprezentanții cultelor religioase și ai Secretariatului de Stat au discutat despre schimbarea unor reguli ale înmormântărilor pe perioada pandemiei.

„Un alt subiect important abordat în cursul întâlnirii a fost legat de o serie de modificări, pe care reprezentanții cultelor le consideră necesare, în privința regulilor actuale de înmormântare a persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus. În colaborare, vom adapta aceste norme, pentru a da posibilitatea de oficiere a slujbelor de înmormântare cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține”, menționează Cîțu.

„Întâlnirea de astăzi de la sediul Guvernului a evidențiat că, prin dialog și parteneriat între autoritățile publice și cultele religioase, deciziile care sunt luate pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 răspund atât nevoilor de protejare a sănătății publice, cât și celor religioase ale credincioșilor”, precizează sursa citată.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22