Pe aceeași temă
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a avertizat sâmbătă că Moscova va adopta ''o poziție fermă'' pentru a-și apăra interesele, dacă Ucraina va îngheța plata datoriei externe, fără a detalia modul în care ar putea riposta într-o astfel de situație, transmit agențiile străine de știri, preluate de Agerpres.
Medvedev a declarat într-un interviu acordat Rossia TV că ultimele inițiative adoptate de către Kiev, care deschid calea unui moratoriu privind plata datoriei externe, ''seamănă cu un refuz al bolșevicilor de a achita datoria guvernului țarist''.
Dacă Ucraina va decide îngheațarea plățiilor datoriei sale externe, ''aceasta ar fi, fără îndoială, un default al Ucrainei'', a spus premierul rus.
''Trebuie să adoptăm atitudinea cea mai fermă posibil în acest caz și să ne apărăm interesele naționale'', aadăugat Medvedev, fără a explica în ce ar putea consta o astfel de poziție.
Reamintim că parlamentul ucrainean a votat marți, 19 mai, o lege ce autorizează guvernul să introducă, ''în caz de nevoie'', un moratoriu privind plata datoriei externe a țării.
Kievul trebuie să ramburseze în următorii patru ani aproximativ 30 de miliarde de dolari, o sumă imensă în condițiile în care Ucraina s-a prăbușit economic după izbucnirea conflictului din estul țării.
În decembrie 2013, câteva luni înainte de a pleca de la putere, regimul lui Viktor Ianukovici a împrumutat din Rusia trei miliarde de dolari.