Pe aceeași temă
Conform unui comunicat al CSM, luni după-amiază a avut loc, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu premierul Mihai Tudose a următorilor membri din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii: judecătorii Simona Camelia Marcu, Nicoleta Margareta Ţînţ, Gabriela Baltag, Mihai Andrei Balan şi Mihai Bogdan Mateescu.
Surse oficiale au declarat, conform News.ro, că întâlnirea a avut loc la solicitarea reprezentanţilor CSM, iar printre subiectele de discutate au fost Oraşul de Justiţie, stabilitatea şi cadrlul legal necesar, consultarea CSM pentru modificările legislative în domeniul justiţiei.
O altă temă a vizat starea clădirilor în care se desfăşoară actul de justiţie, iar, potrivit surselor citate, premierul a cerut o prioritizare a cerinţelor legate de investiţiile care sunt necesare.