Pe aceeași temă
Ciucă a precizat că după discuțiile cu Consiliul Fiscal s-a stabilit ca în ceea ce privește cota unică, aceasta să fie aplicată „cum a fost prevăzută inițial”.
„Cota unică trebuie aplicată așa cum este ea stabilită și cum a fost prevăzută inițial. Am discutat cu reprezentanții Consiliului Fiscal și în urma analizelor pe care le-au prezentat am discutat să facem în așa fel încât cota unică să fie cotă unică”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Întrebat despre taxarea companiilor și eventuale modificări, prim-ministrul a spus: „Nu este vorba de modificarea taxelor la companii. Tocmai am discutat și afirmat că în acest moment în care am putut să vedem că măsurile economice luate, de sprijin al investiţiilor, au contribuit la echilibrul economic şi chiar la o creştere economică substanţială faţă de trimestrul precendent şi faţă de perioada similară a anului trecut, nu cred că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să modificăm sistemul de taxare al companiilor. Sunt alte măsuri fiscale la care specialiştii în domeniu lucrează”.
Nicolae Ciucă a fost întrebat și despre taxa de solidaritate spunând că atunci când va fi luată o decizie în coaliți „„vom comunica”.