Premierul Orban dezvăluie strategia PNL în cazul în care moțiunea de cenzură va trece

Laurentiu Gheorghe | 03.02.2020

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că liberalii nu vor vota pentru învestirea altui guvern în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată în Parlament

Pe aceeași temă

„PNL a decis în Consiliul Naţional că are drept candidat pentru funcţia de premier pe preşedintele PNL, adică pe mine.(…) Dacă se ajunge în variantă de anticipate, parlamentarii PNL nu vor vota învestirea niciunui guvern”, a spus Orban la Palatul Parlamentului, întrebat dacă PNL va vota învestirea unui nou guvern în cazul în care moţiunea de cenzură trece, transmite Agerpres.

Orban a precizat că nu a luat în calcul să demisioneze pentru a se ajunge mai rapid la alegeri anticipate.

„Am spus că cel mai bine pentru România ar fi ca Parlamentul să fie oglinda fidelă a voinţei actuale a cetăţenilor şi Guvernul să aibă un sprijin parlamentar stabil, care să suporte marile reforme care trebuie realizate în România. (…) Dacă măsurile pe care le adoptăm îi enervează foarte tare pe pesedişti şi pe alţi parlamentari, ei pot să ne dea jos. Singurul lucru pe care noi l-am stabilit clar este acela că în cazul în care se strânge o majoritate contrareformistă, antidemocratică şi împotriva reformelor economice şi a orientării strategice pe care o dă actualul guvern, dacă se va strânge o majoritate, cu certitudine PNL nu va vota învestirea niciunui guvern, astfel încât să ajungem la anticipate”, a arătat Orban.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22