Premierul Ponta considera că TAXA PE STALP ar putea fi MODIFICATA dacă BUGETUL va permite

P.c. | 23.05.2014

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a anunțat joi, că "taxă pe stâlp" ar putea fi adaptată în Parlament, dacă vor fi încasări la buget mai bune decât s-a estimat inițial, relateaza Agerpres.

 

"Taxa a fost aprobată în urmă cu opt luni de zile de un ministru de finanțe liberal și nu a fost criticată atunci. (...) Eu pot să spun un singur lucru. Avem pe 25 mai, duminică, raportările, avem impactul, care dacă este așa cum eu cred, impactul bugetar, încasări mult mai mari la buget decât s-au preconizat inițial, ne permite două lucruri. În primul și în primul rând să reducem CAS — și cred că pentru orice angajator (...) și pentru cei care vor să creeze locuri de muncă asta e o veste foarte bună, ca și scutirea de impozit a profitului reinvestit și, de asemenea, să adaptăm acolo unde impactul este semnificativ, în Parlament, prevederile acestei scutiri de taxă care nu mai funcționează", a precizat premierul, după vizita la compania Celestica.

 

CITITI SI: FIC, AOAR si RBLS cer SUSPENDAREA TAXEI PE STALP

 

El a explicat că taxa este, de fapt, un impozit de care companiile au fost scutite, dar s-a renunțat la scutire după discuțiile cu FMI și Comisia Europeană, în favoarea susținerii unor proiecte concrete.

 

"Nu există taxa de stâlp decât într-un limbaj care nu are nicio legătură cu realitatea. Este o scutire care în România s-a aplicat impozitării de 1,5% a construcțiilor industriale. Această scutire a fost ridicată în discuțiile pe care le-am avut și cu FMI și cu Comisia Europeană și evident își propune această idee de a extinde baza de impozitare, de a nu mai acorda în general excepții și de a putea să susținem prin măsuri foarte bine focalizate mediul de afaceri pentru proiecte concrete", a adăugat Ponta.

 

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat, joi, tot la Oradea, că o comisie de specialitate va discuta în perioada următoare cu reprezentanții companiilor afectate de taxa pe construcții speciale ('taxa pe stâlp'). Guvernul a aprobat, în ședința de marți, normele de aplicare a modificărilor la Codul Fiscal, care prevăd în mod explicit includerea clădirilor edificate în parcurile industriale în baza impozabilă pentru stabilirea impozitului pe construcții.

 

Precizările premierului referitoare la ''taxa pe stâlp'' vin după ce miercuri 41 de firme rezidente din Parcul Industrial Eurobusiness i-au solicitat, într-o scrisoare deschisă, 'modificarea de urgență' a prevederilor fiscale referitoare la impozitarea clădirilor din parcurile industriale, în scopul scutirii de impozitul de 1,5%. Taxa pe construcțiile speciale ('taxa pe stâlp') reprezintă 1,5% din valoarea activului. Impozitul pe construcții speciale vizează numai persoanele juridice și se aplică pentru rețelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22