Premierul Ponta sustine ca isi va depune mandatul in cazul in care pierde cursa prezidentiala

T.d. | 28.10.2014

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, intr-un interviu televizat, ca daca nu va castiga alegerile prezidentiale, isi va depune mandatul de lider al Partidului Social Democrat, potrivit Evenimentul Zilei.

Întrebat dacă îşi va depune pe masă mandatul de preşedinte al PSD, dacă va pierde alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a răspuns: "Categoric da!". Candidatul PSD-UNPR-PC este convins că va câştiga alegerile, considerând că punctul său forte îl reprezintă viziunea clară şi proiectul pe care le are pentru România.

Premierul îndeamnă românii să îl voteze, declarând că, în calitate de prim-ministru, a reuşit să pună România pe o direcţie mai bună. "De la ţară intrată în derivă din cauza austerităţii, anul trecut am ajuns economia cu cea mai mare creştere din UE. De la absorbţia dezastruoasă de 7%, am ajuns la peste 40%. Am dat înapoi salariile şi pensiile tăiate în 2010, am creat peste 200.000 de noi locuri de muncă, am redeschis spitale şi am mărit bugetele pentru educaţie şi sănătate, am crescut salariul minim, am scăzut TVA şi CAS. Am scos ţara din izolare şi lucrăm, în prezent, la mari proiecte de investiţii", a declarat Ponta, potrivit sursei citate.

În ceea ce priveşte punctele slabe ale contracandidarului său, Klaus Iohannis, premierul consideră că acesta s-a înconjurat de cei care au tăiat pensiile şi salariile. "Am avut încredere în el, dar s-a înconjurat de cei care au tăiat pensii şi salarii, care i-au îngenuncheat pe români prin măsuri dure de austeritate şi care au izolat România în Europa şi în lume", a spus Victor Ponta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22