Premierul Ucrainei cere României să recunoască oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului

L. G. | 10.11.2022

Premierul Ucrainei, Denis Șmihal, a spus la conferința de presă comună cu omologul său român că Ucraina ar fi recunoscătoare țării noastre dacă ar recunoaște la nivel oficial Rusia drept stat terorist.

Pe aceeași temă

Premierul ucrainean Denis Șmihal a cerut joi României să declare Rusia ”stat sponsor al terorismului”, potrivit traducerii oficiale a discursului susținut de acesta la conferința comună de presă cu premierul Nicolae Ciucă cu ocazia deschiderii punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Krasnoilsk.

O astfel de inițiativă din partea României ar presupune încetarea de facto a oricărei relații diplomatice, economice și politice cu Federația Rusă. Ucraina a cerut în mod repetat comunității internaționale să adopte o astfel de decizie la nivelul fiecărui state membru UE și NATO.

Președintele SUA, Joe Biden, a respins această cerere în septembrie. Cu toate acestea, mai mulți membri ai Congresului SUA au inițiat o astfel de cerere către Casa Alba.

Premierul Nicolae Ciucă nu a făcut nici un comentariu legat de această cerere în conferința de presă comună cu omologul său ucrainean.

De asemenea, premierul Denis Șmihal a cerut României, în același discurs, „să sprijine inițiativa de a exclude Moscova din Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)”. OCEMN este o organizație din care fac parte statele riverane Mării Negre și are o activitate relativ slabă. Cu toate acestea, OCEMN este unul dintre puținele formate internaționale în care mai există un dialog al țărilor occidentale cu Rusia.

În discursul de la Vicovu de Sus, premierul Denis Șmihal a mulțumit României pentru susținerea integrității teritoriale și suveranității Ucrainei, dar și pentru sprijinul acordat țării sale în războiul cu Rusia.

Declarațiile relevante făcute joi de Denis Șmihal cu ocazia redeschiderii Punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Krasnoilsk:

  • Deschiderea acestui punct de frontieră confirmă apropierea dintre statele noastre, într-o perioadă în care agresorul rus distruge toată infrastructura critică a Ucrainei, mai ales că se apropie iarna. Suntem recunoscători părții române pentru susținerea suveranității Ucrainei.

  • Suntem recunoscători României pentru susținerea integrității teritoriale și suveranității Ucrainei. România ne susține foarte activ în lupta împotriva împotriva agresorului, România susține ideea formării unui tribunal internațional, România ne susține pe parcursul Ucrainei spre viitor

  • Am fi foarte recunoscători României dacă ar recunoaște Rusia ca stat sponsor al terorismului și ne-ar susține inițiativa de a exclude Rusia din OCEMN – Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră

  • Suntem recunoscători României pentru disponibilitatea de a participa la reconstrucția Ucrainei, în special în regiunea Dnepropetrovsk

·         Oficialul ucrainean a mai precizat că acesta este primul punct de trecere al frontierei care a fost construit de la zero din 1999 până azi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22