Pe aceeași temă
Săptămâna trecută, Societatea Timişoara a anunţat premiile pe care le acordă pentru anul în curs. Astfel, Premiul „Alexandra Andrieş“ revine, în 2009, jurnalistei Andreea Pora (revista 22), „pentru contribuţia avută prin intermediul cuvântului scris la dezvoltarea spiritului civic, la promovarea principiilor democraţiei şi ale statului de drept în România“.
Laureata Premiului Nobel pentru literatură, scriitoarea Herta Müller, a primit Premiul „Punctul 12 al Proclamaţiei de la Timişoara“, pentru lupta ei cu Securitatea şi promovarea principiilor Proclamaţiei în diaspora.
Premiul „Secera şi Ciocanul“, decernat în fiecare an „pentru efortul deosebit depus întru conservarea şi susţinerea sistemului şi structurilor neocomuniste în România“, a fost acordat lui Dinu Patriciu. „E cel mai important premiu, pentru implicaţiile lui. În viziunea Societăţii Timişoara, el este principalul obstacol în coalizarea forţelor de dreapta politice. Facem un apel către toate forţele liberale să-şi elibereze partidul de Dinu Patriciu. El este principalul obstacol al construirii unui program politic coerent“, a declarat Daniel Vighi, vicepreşedintele Societăţii Timişoara.
Fiul unei victime din Revoluţia din 1989, Cristian Ferkel Şuteu a primit Premiul „Ion Monoran“, pentru „stăruinţa în demersurile de a decanta valorile morale în societatea românească“.
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a primit din partea Societăţii Timişoara Premiul Speranţa, pentru cea mai însemnată contribuţie la instaurarea democraţiei, destrămarea structurilor comuniste şi menţinerea speranţei în România. El este cel care a făcut greva foamei timp de 74 de zile pentru a aduce dosarul de 800.000 de mii de pagini al Revoluţiei, la sediul Asociaţiei 21 Decembrie.