Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2015, acordat profesorului Marian Popescu

Vlad Toma | 16.12.2015

Grupul pentru Dialog Social a acordat ieri, 15 decembrie, Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2015 domnului prof. Marian Popescu, preşedintele Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti.

Pe aceeași temă

 

Cititi comunicatul GDS:

 

"Se acordă Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2015 domnului prof. Marian Popescu, preşedintele Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti. Împreună cu colegii săi din Comisia de etică, dl. profesor Marian Popescu a avut curajul ca, din 2012 până în prezent, în pofida imenselor presiuni politice şi administrative, să stea vertical în faţa imposturii intelectuale, demonstrând şi făcând publice plagiatele unor teze de doctorat realizate de înalţi demnitari ai statului român. Această poziţionare curajoasă şi corectă a Comisiei de etică în lupta anti-plagiat nu ar fi fost posibilă fără sprijinul necondiţionat acordat de rectorul Universităţii Bucureşti, dl. profesor Mircea Dumitru. Au fost astfel apărate principiile etice şi valorile ştiinţifice ale mediului universitar românesc, transformând ideea de autonomie universitară într-o realitate concretă.

 

Acordarea propriu-zisă a premiului se va face la începutul anului 2016, la sediul GDS, în cadrul unei dezbateri publice privind însănătoşirea mediului academic şi recâştigarea prestigiului universitar în România.

 

Consiliul Director al GDS"

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22