Pe aceeași temă
Ascensiunea partidelor extremiste, precum AUR, cu ajutorul Rusiei și al Bisericii Ortodoxe, eșecul partidelor de dreapta și întoarcerea permanentă la trecutul naționalist va îndepărta treptat România de valorile europene este concluzia unei analize făcute țării noastre de către Neue Zürcher Zeitung (NZZ), un cotidian elvețian de limbă germană.
Publicația care aparține companiei NZZ Mediengruppe din Zürich a scos primul număr în anul 1780 și s-a dedicat analizelor riguroase.
”Eșecul partidelor pro-europene este cheia extremiștilor care, la fel ca în perioada interbelică, sunt susținuți de Biserica Ortodoxă și de intelectualii naționaliști. Partidele burgheze nu îndrăznesc să intre în conflict deschis cu aceste forțe, ci mai degrabă deschid calea intereselor electorale”, susțin jurnaliștii elvețieni.
Articolul este semnat de Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Viena.
O parte centrală a articolului este dedicată Bisericii Ortodoxe și a liderilor săi.
”În România, biserica oficială se bucură de un mare prestigiu în rândul populației. Doar câțiva intelectuali critici, precum cei din jurul portalului "Să fie lumină”, îndrăznesc să denunțe abuzul în serviciu și să critice ierarhia. Biserica are influență și economic și în mass-media, iar guvernul pro-european în funcție încearcă, uneori nu fără servilism, să facă pe plac conducătorilor bisericești. Președintele Klaus Iohannis, figură a forțelor pro-europene, i-a acordat recent Patriarhului un ordin înalt.”
În articol este prezentat și președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, văzut ca un intelectual naționalist, fost posibil securist.
”În cazul Academiei de Științe, trebuie făcută o distincție între conducerea sa național-ortodoxă și institutele care lucrează critic în cercetarea istorică. Actualul președinte al academiei Ioan-Aurel Pop, ca și patriarhul, au, probabil, un trecut securist”, se spune în articolul citat.
Ce mai spun jurnaliștii elvețieni:
”În timp ce național-ortodocșii invocă sensul istoriei, forțele democratice sunt în mod ciudat uitate de istorie: soarta tristă a forțelor liberal-burgheze în istoria recentă a României ar trebui să fie un semn de avertizare pentru ei”
”Pentru români, Putna este un fel de mănăstire națională: aici este înmormântat Ștefan cel Mare, Domn al Moldovei, care este venerat ca sfânt din 1992. Aici intelectualii s-au reunit iar și iar pentru mitinguri naționale. La fel și anul acesta: Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, au participat recent la un eveniment de pomenire. În 1871, la Putna, poetul național român Mihai Eminescu și alți activiști au visat la o Românie unită și mare.
Patriarhul și președintele l-au aplaudat pe liderul studențesc Silvian-Emanuel Man, care a anunțat în fața pădurilor de pini însorite că țara nu mai aparține românilor și că trebuie să o recupereze. El a invocat neamul și credința și nevoia de a scoate sabia după cuvintele lui Hristos: <Nu am venit să aduc pacea, ci sabia>”
”În timp ce înalții reprezentanți ai bisericii și științei nu au aproape nicio pondere politică în Europa de Vest, acest lucru este diferit în est. Biserica și academia se bucură de o reputație considerabilă în România, ca gardieni ai tradițiilor naționale. În special Biserica este un factor important în alegeri”.
”Sensul politic al acestor tonuri bizare nu poate fi înțeles decât privind istoria totalitarismului românesc. În perioada interbelică, Codreanu, în calitate de conducător al Mișcării Legionarilor, organizație fascistă național-ortodoxă, a proclamat o comunitate populară ortodoxă, pe care a descris-o ca fiind transcendentă.
Codreanu i-a fascinat pe intelectuali și pe clerici deopotrivă, a mobilizat țărani și muncitori și s-a bucurat de sprijinul deschis sau ascuns al elitelor. El a fost eliminat printr-o crimă judiciară în 1938, dar este și astăzi un strigoi politic. Implicarea unor mari părți ale societății românești în fascismul ortodox a fost doar prost tratată”.
”Ceea ce liderul studentesc a prezentat ca program aparține unui curent care s-a umflat în subteran ca o apă carstică de mulți ani și a ieșit la suprafață cu partidul ultranaționalist AUR, la ultimele alegeri parlamentare din decembrie 2020. Evident, cu sprijinul Rusiei, acest curent pune sub semnul întrebării legăturile României cu Occidentul, care au fost finalizate la aderarea acesteia la NATO în 2004 și 2007.
Mai îngrijorătoare decât liderul studențesc în punerea sa în scenă religios-naționalistă este aprobarea pe care sloganurile sale le primesc de la personalități politice cheie din țară. Fenomenul nu este însă nou: de la căderea lui Ceaușescu, reprezentanții lagărului postcomunist au dus mai departe ideologia naționalistă, izolaționistă, anti-occidentală și latent antisemită a epocii comuniste târzii, care este strâns legată de Mișcarea legionarilor”.
”AUR a pictat imaginea unui Occident decadent în timpul campaniei electorale. Mulți dintre activiștii de partid au fost mobilizați în 2018 în contextul unui referendum eșuat pentru „familia tradițională”, care a fost organizat cu sprijin masiv din partea Bisericii Ortodoxe, dar și a cercurilor evanghelice. În 2020, AUR a reușit să abordeze cu pricepere frustrările sociale din țară și din marea diasporă”.
